Friday, November 15, 2019


A n o T i m p u - n t r o i e n i r i i

("I a r n a")


Iarna albă mă sfințește;
Peste munții de nămeți,
Spre cer mă ademenește
Zarea unei alte vieți!?

Primăvara, Vara, Toamna...
S-au dus... și a venit Iarna!
Cu cărarea sub ninsoare
Spre tăcere și uitare

În Iarnă mi-aduc aminte
Primăvara cu iubiri,
Vara rodirii, fierbinte,
Și Toamna cu desfrunziri,,;

U n e o r i ,
Rămân culori
De-ale Toamnei
Prin n i n s o r i ...

Aș dori, spre timp apus,
Ariadna fir să-mi toarcă
Spre iubirea ce s-a dus...
Ca s-o fac să se întoarcă!?.

În noaptea lungă de Iarnă,
Vis de iubire mai am...
Pe a sufletului rană,
Presar sare ori balsam?

Pe al vieții drum alerg;,.
La urmă cu ce mă-aleg?
Câte urme au rămas?
Câte vorbe fără glas ?

Ce a mai rămas din șoapte ?:
Stins ecou spre miez de noapte;
Dar din strânsa-mbrățișare?:
O iluzie - n visare . . .

Totu-n lume e-o p o v e s t e . . .
Ca-ntr-un vis, ca-ntr-o magie;
A iubi ce nu mai este . . .
Iluzii de veșnicie . . .

Și va veni ... și va veni ...
Un timp când vise cu iubire
Vor deveni ... vor deveni...
Și ele ... doar amintire ! ?

Râu-și caută vad spre mare,
Ciocârlia zbor spre soare;
Trupu spre mormânt !,
Sufletu spre ceru sfânt ¡

Cum voi trece-un ultim prag
C-un trup ofilit de vreme?
Intră-n ham tu suflet drag,
Când ceru o să te cheme!?

Viața numai se întinde
Cât iubirea o cuprinde;
Căci dincolo de iubire
E pustiu... și pustiire..

Am învățat ca să zbor...
Primăvara, în iubire!
Voi învăța să cobor,
Iarna, în întroienire?¡

Stele ce mi-ați cunoscut
Primăvara de demult,
Înțelegeți mai ușor
Și al Iernii mele dor!?

Și Iarna-mi este frumoasă
Când ninge liniștit afară;
Și sufletu își amintește
Ninsorile de-odinioară...

Prin fulgii Iernii îmi vin
Amintirile-nghețate...
Clipe din fostu senin,
Distilate, sublimate...

Ninge iubire nestinsă
Cu lumină neoprită...
Din Primăvara aprinsă
Peste Iarna viscolită...

Ninge peste-ale Verilor iubiri
Ca la sfârșit de lume și de eră;
Ecoul stins al vreunei amintiri
Mai răscolește liniștea stingheră.!.

Chemări se-ascund în tăcere,
Iubiri se pierd în uitare...
Sufletu umbrit mai cere
O lumină pe cărare.!.

Troiene fără margini să se cearnă,
Iubirea veche nu se poate stinge!
Numai când iubi-voi peste Iarnă,
Peste iubirea Primăverii nu va ninge...

Sunt scurte primăveri și-n Iarna vieții,
Și veri fierbinți, și triste toamne,
Și nopți fără speranța dimineții,
În ierni când parcă totul doarme.

Îmbrățișări și șoapte pierdute în uitare,
O iubire-n mugur, rămasă ne-nflorită...
Cuvinte-aproape șterse din ultima scrisoare,
Ce preț mai au în Iarna cu viața-ntroienită !?

Vara, în cuptor sub cer,
Îmi doream un pic de ger!
În Iarna de sub ninsoare,
Îmi doresc Vara cu soare;

În zadar încerc
Iernii să îi pun zăgaz;
Lacrimile Toamnei
Îmi îngheață pe obraz;

Speranțe deșarte...
E beznă și ceață;
Gheața mă tot arde
Și focu mă-ngheață.

Pieri cu ieri;
Mai vine mâine?
Trăiește din răsputeri,
Că nici astăzi nu rămâne!.

În Primăvară, Iubirea ,
Spre mâine-mi ținea privirea;
Însă Iarna, când nu speri,
Întorc privirea spre ieri...

Când lumina amintirii
Luminează chipu tău ,
Simt cum razele privirii
Luminează chipu meu !¡

Mai păstrez în amintire
Șoapte ce-aprindeau iubire;
Mai ascult, Iarna în noapte,
Ecou stins din foc de șoapte...

Ajuns la capăt de drum,
M-aș transpune în visare;
De la clipa de acum,
Pân la prima sărutare...

Primăvara, cercu zării
Îl vedeam tare departe;
Iarna, de abisu mării ,
Doar un pas mă mai desparte!

Iarna mea și Primăvara,
Timpu mi le tot desparte:
Aproape, tot mai aproape,
Departe, tot mai departe...

Apele izbind în maluri:
Ale tinereții v a l u r i , , ,
Pâlcuri de ceață pe dealuri:
Ale bătrâneții voaluri...

Valurile vremii
Izbesc țărmu vieții
Și-l ascund în Iarna
Uitării și ceții

Umbre, ca perdele,
Ascund infinitu...
Gândurile mele
Nu-și află sfârșitu...

Tot strâng timp din ceas-pendul
An de an, zare cu zare . . .
Cred c-o să am timp destul
Când timpu nu mă mai are

Spațiu se măsoară-n timp,
Timpu... în i u b i r e ;
Peste ani-lumină ning
Șoaptele din amintire...

Mereu, la mine ajung
Amintiri ce-aș vrea s-alung;
Amintiri ce-aș vrea să chem,
Îmi tot fug, ca de blestem...

Verile trec tot mai iute,
Iernile trec tot mai greu;
Dorurile-s mai durute,
Uitări mă-ncearcă mereu.

Îmi tot alung uitarea ,
Chemându-mi amintirea;
Să îmi redea visarea,
Să nu-mi plece iubirea.

Neodihna m ă r i i
Caută liniștea cerească
Înspre geana zării ;
Ca iubirea omenească!

Prin clipe de așteptare,
Ce par fără de sfârșit,
Te aștept ca o visare
În noapte fără sfârșit...

Prin clipele de tăcere,
Ce îmi par că-s veșnicii,
Se așterne-ncet uitarea
Pe iubirile pustii . . .

Se-aștern umbrele tăcerii
Pe cărarea mea de dor
Când se lasă geana serii
Peste - al inimii izvor ;

Ce-a fost cândva nu mai este,
T r e c toate cele lumești;
Iubirea ca în povești
E a iubirii poveste.

Prin vremuri tot mai năuce,
Firu poveștii se toarce ...
Cu un dus ce se tot duce
Și-un întors ce nu se-ntoarce.

Zi de zi, noapte de noapte,
Pier prin ecou stinse șoapte;
Viața se r o s t o g o l e ș t e,
Timpu de rost o golește ¡;.

Lumina iubirii piere . . .
Se-ntind umbre pe cărare;
Chemarea trece-n tăcere
Și tăcerea în uitare

Merg ca soarele-n abis,
Umbra nopții se întinde;
Vin iubire-n ultim vis
Și în brațe mă cuprinde!

Sunt d u r e r i fără durere,
Mult mai mari și mai adânci,
Când i u b i r i fără iubire
Sunt în suflet goale stânci...

Sunt d u r e r i fără durere;
Sunt plecări fără plecare;
Sunt tăceri fără tăcere;
Și uitări fără uitare;

Spre cer pentru a zbura
Trebuie să fiu ușor;
Și-așa las în urma mea
Gânduri grele de mult dor¡

Amintirile-s ca vinu,
Îneacă-n ele suspinu;
Și prin fumu alchimiei
Redau izu bucuriei...

Izvorăște setea
Când seacă izvoru;
Când seacă iubirea,
Izvorăște doru...

Timpu zboară să se-ascundă
În trecutu vieții mele...
Viitoru mi-l afundă
În bezna de printre stele!?

Socotind, mirat, ajung
Să constat al vremii furt:
Trecutu e tot mai lung...
Viitoru tot mai scurt..

Vâslesc, vâslesc ușor,
Pe al vieții lac tăcut;
Cu spatele la viitor
Și cu fața la trecut.

La-nceput, oglinda vieții,
E-ntoarsă spre viitor...
Dar în anii bătrâneții
E mai mult ...retrovizor.

În chimie, e posibil
Și un proces reversibil;
Și eu încerc un demers:
Să-mi duc viața-n sens invers!

Și-n bezna cea mai adâncă
E speranța fericirii
De se mai aprinde încă
Lumina iubirii ¡

Visu, ca și-o amintire,
Are timpu său, finit;
Mă dizolvă în iubire
Și-apoi dispare subit

De-aș zbura mai iute ca Pământu
Să meargă soarele-napoi,
Aș lăsa în urma mea mormântu
Și m-aș întoarce-n Primăvara-n doi...

Senină-a fost Primăvara,
În zori, când ne-am întâlnit;
Și cât de-nnorată seara,
Iarna, când ne-am despărțit!

Azi, pe scena-ntroienirii,
Tot mai joc Piesa Iubirii;
Câteodată și cu "bis":
În amintire, și-n vis..

Tot cad din rai în abis
Când noaptea îmi toarnă-n cupă
Bucuria cea din vis
Și tristețea cea de după

Mă dor căderile din vis ...
Visai că ne iubeam în Primăvară;
Și mă trezii năuc într-un a b i s
Cu Iarna-n brațe ca o fiară !?!

E ceață, tot mai ceață-i în privire,
Iarna-n brațe m-a cuprins...
Iubirea doarme-n amintire
Pe lacul lebedelor nins.

Doamne, potolește-mi doru
Și adu-mi, în vis, izvoru!;
Din pădurea amintirii,
Din Primăvara iubirii!

Din Primăvară se-aleargă
O zi albă,-o noapte neagră;
Însă Iarna-nșiră-n s a l b ă
O zi neagră,-o noapte albă...

Trece timpu, cruntu...
Victima - i bizară :
Un om viu pe dinăuntru
Însă mort pe dinafară !¡

Oază și pustiu ,
Pe pământ și-n ceru-nalt;
Prefer pițigușu viu
Unui vultur împăiat.

Vremuit mi-e trupu,
Vămuit mi-e gându;
Mai freamătă stupu
Când îngheață crângu!?

Când fulgii Iernii cad pe geam,
În noaptea de mistere ,,,
Din ce-am avut cu ce mai am,
pierd prin alte (sf)ere ...

În a vieții Primăvară
Și ierni reci erau frumoase;
În Iarna cea glaciară,
Și verile-s friguroase;

E din ce în ce mai cald,
E din ce în ce mai frig;
În ce ape mă mai scald,
Sub ce soare mă mai frig?

Când mi-e cald aștept răcoare,
Când mi-e frig aștept căldură;
Și - uite - așa, în așteptare,
Trec și eu prin vremea dură...

Nu e deal fără de vale,
Potecă fără drumeț,
Călător fără de cale,
Și Iarnă fără îngheț.

Mi-a mai rămas doar gândirea,
Trupu-mi parcă simt că nu e;
Dar în sufletu-mi, iubirea,
Tot coboară și tot suie¡!

Iarna stau și mă gândesc
Să-nlocuiesc "bătrânețe"
Cu ceva mai pitoresc,
Cu ... a 4-a tinerețe!

Caut să-mi amintesc trecutu,
Retrăindu-l ca-n visare;
Dar mă-ncearcă o dilemă:
Blestem? Binecuvântare?

Amintiri vin la răstimpuri
Din iubirea de cândva;
Ca trene de Anotimpuri
M-au urmat, mă vor urma?

Mi-amintesc cu nostalgie
De vremuri de altădat'...
Totu-mi pare o magie
Dintr-un timp de neuitat...

Cât m-a plouat și m-a nins,
Timpu m-a lucrat subtil!
Însă nu am fost î n v i n s
Păstrând suflet de copil...

Tot mocnind si pâlpâind,
Amintiri se mai aprind !
Dar prin ani uitări tot ning
Și - amintirile se sting !;.

E grăbită, peste seară,
Ninsoarea tristeți s-aștearnă;
Visul unei nopți de Vară
E coșmar în nopți de Iarnă.

Îmi fu viața ca un vis
Într-o luuungă noapte...
Din vis mă trezesc zâmbind,
Dar din viață? Uit de toate.

Către lumea cea eternă,
Vama-i viața cu păcate;
Simt însă, cu capu-n pernă,
Spaima de eternitate ! ?.

Atât, Doamne, îți voi cere:
Să-mi alungi, cât voi trăi,
Durerea de-a fi-n durere,
Teama temii de a muri.

Nu îmi e teamă de moarte,
Mi-e teamă de teama ei;
Vino moarte într-o noapte
Și, din somn doar, să mă iei!

Nu de moarte mi-este teamă,
E ceva firesc ;
Dar de ce să-i plătesc vamă
Prin chinu că-mbătrânesc?

Tot încerc să deslușesc:
Iarna gerului și-a ceții
E tributu ce-l plătesc
Pentru Primăvara vieții?

Adu-mi, Doamne, ca-altădată
Iubirea din poezie !
S-o trăiesc o veșnicie . . . ,
Și-apoi trec pe ”lumea-ailaltă”!.

Trecerea cea mai u ș o a r ă
Din viață pe ”Lumea-ailaltă”
E, de-ar fi ca să nu doară,
Zbor în vis spre-o lume-naltă¡!

Mi-e teamă de teama de tăcere,
Mi-e teamă de teama de durere,
Mi-e teamă de teama de rană,
Mi-e teamă de teama de teamă !

Vreme trece, vreme vine,
Ogni uomo sarà morto;
Tot ce am eu duc cu mine,
Omnia mea mecum porto...

Când vine clipa sumbră
Dând semnu de plecare,
Lumina piere-n umbră,
Iubirea în uitare .

Trece ziua, vine noaptea...
Trece viața, vine moartea...
Trece noaptea,-i dimineață!
Trece moartea,... e iar viață!?

Ascult tăcerea din jur,
Din amintiri depărtate...
Și mi-e tot mai greu să-ndur
Starea de singurătate .

Șoapte purtate de vânt,
Dintr-o zare-n altă zare,
Își află mereu mormânt
În tăcere și u i t a r e.

Acasă mă cheamă dorul...
Mi-apasă sufletul străinătatea...
M-agit prin somn că nu-mi mai văd pridvorul...
Mai grea ca boala e singurătatea !

Câte-un semn, sau câte un cuvânt,
Mi-au schimbat adesea drumu vieții;
R ă t ă c i t o r , la intersecții ,
Poate-am ales cărarea dus de vânt...

Viața mea, clipă de clipă,
Zi de zi... și an de an,
E-o batere de aripă
Peste valuri de ocean...

Valuri, valuri de ocean
Caută țărmu, fără tihnă;
Într-o clipă, tot ce am,
Piere-n veșnica odihnă...

Prin veri, toamne și nămeți,
De iubire fiind vrăjiți,
"... Au trăit ani fericiți
Pân' la adânci bătrâneți".

E-un chin și-n vieți fericite:
S-au iubit o viață toată,
Dar cu destine sortite
Ca să nu plece deodată.

E suprema tragedie
Când iubirile de-o viață
Pleacă înspre veșnicie
Separate-n drum de ceață .|.

Dor amintiri răvășite,
Doare sufletului rana;
Nimic nu alină drama
Plecării ființei iubite.

Chiar de pleci, rămâi în mine;
Chiar de plec, rămân cu tine;
Când e rău și când e bine?
Anii trec, plecarea vine;;.

Au fost cuvinte de dor
Pentru izvoru iubirii;
Și-au fost cuvinte ce dor
Pentru rana despărțirii!¡

Legătura de iubire
E din firu cel mai tare!!
La a morții despărțire
Dă durerea cea mai mare!.¡

Trăire nedefinită:
Iubire fără iubită;
Candelă aprinsă
Din iubire stinsă!

Când iubirea plânge
Dorul ei mă doare;
Doru mă înfrânge
Când iubirea moare.

Râurile pier în mare,
Stelele se sting în cer;
Și iubirea nostră moare
Prin ani de uitare-n ger?!.

Zilele mi-s tot mai terne ,
Nici prin vis nu mai îmi vii;
Și uitarea se așterne
Pe iubirile pustii.

Tot înviu din somnu nopții
Păcălind ispita morții ...
După noapte, dimineața,
Anii țes cu clipe viața...

Robit de plăcere
Și sărăcit de putere,
De ce-mbătrânește omul
Când se-ndreaptă către Domnul?

M-am antrenat de plecare
Chiar din clipa de-am sosit;
Dormind treimea din viață,
Pleca-voi mai pregătit?..

M-am tot antrenat de moarte
Cât am trăit pe sub cer;
După zi, murind în noapte,
După toamnă, iarna-n ger .

Nu moartea-nchide cărarea
Anilor mulți ori puțini;
Moartea vine cu uitarea
Celor duși printre străini...

Plutește-n lume magia
Care cheamă pribegia;
Pleacă pribegi, nu mai vin,
Și pier în pământ străin ...

Agitată-i, Doamne, viața
Până-n clipa-n care pleci!
Furtuna din fața
Liniștii de veci.

Nu mai văd o frunză verde;
În curând voi ascunde
Unde lumea nu mă (/se) vede,
Frământarea-mi (/-i) nu se-aude...

Viața trecută tot crește,
An cu an timpu-o sporește;
Viața care-a mai rămas
Se scurtează ceas de ceas..

Un an vechi, un alt sfârșit,
Un an nou, alt început;
Doamne, cât mi-aș fi dorit
Să se schimbe spre trecut..!

Pe drumu vieții ajung,
Într-un punct, descumpănit;
Drumu scurt îmi pare lung,
Iar cel drept, tot mai c o t i t!?

Viitoru-mi se contractă
Tot mai mult către un punct;
Gându-mi spre trecut se-ndreaptă
Dinspre un prezent defunct.

Târziu, pe-a vieții cărare,
Caut la răni de suflet leac...
A m i n t i r i mângâietoare
Din alt timp, dintr-un alt veac...

Contemplu lună și soare,
Contemplu mare și munți;
Sufletu întruna d o a r e
Dacă spre cer n-are punți!

Vis în vis, din zarea zării,
Mi-a adus mesaj cifrat:
Că prin uitarea uitării
Mi-ai șoptit nu te-am uitat!

Și dacă-mi vei apărea
Pe-un țărm de mare, în vis,
Vei venii în casa mea
Din al mării-ascuns abis?

Rar, mai rar, și tot mai rar,
Visez vise de iubire ;,.
Des, mai des, și tot mai des,
Coșmaruri de - ntroienire . . .

Numeroase l a c r i m i
S-au schimbat în perle;
Pe Calea Amintirii,
Strălucesc ca stele***

Multe vieți, altfel frumoase,
În chinuri ajung să moară;
Au fost oare norocoase
Fără o moarte ușoară?

Viața e-o călătorie
Cu un sfârșit nedorit;
Plec în zori și la chindie
Drumu duce-n asfințit.

Viața-mi fu călătoria
Printre stele-n univers;
Îmi voi plăti bucuria
Chiar cu viața-n care-am mers.

Am zburat pe soare, ceață,
Pe ploaie, pe vânt,
Gratuit, vreme de-o viață,
Cu nava Pământ ....

Pe al destinului drum
Avusei de toate-n viață:
Foc și s c r u m,
Apă și gheață...

Pișcă geru,
Mușcă timpu;
Leacu-i ceru (?)
Și ... pământu.

Amintirea-i mai fierbinte
Când geroasa noapte cade;
Cum să aștern în cuvinte
Focu ce-n suflet mă arde?

Îmi scriu gândurile-n vânt,
Îmi ascund doruri în piatră;
Îmi vin înapoi prin cânt
Cât mai mi-arde focu-n vatră…

Anotimpuri vin și trec,
Anotimpuri trec și vin...
Numai eu, bătut, devin
Mereu altu; și tot plec...

Mai fă, Doamne, o minune,
Ca atâtea - n univers :
Fă să-mi retrăiesc în lume
Viața, ... dar în sens invers !

Într-al Iernii anotimp
Caut mereu uitării leac;
Prin alt t i m p,
Dintr-un alt veac...

Bate marea-n țărm cu valuri
Să scape din lumea-i strâmtă;
Bate sufletu - mi în maluri
Când râu de dor îl frământă...

Ecou de cânt al amintirii
Mă duce-n brațele iubirii:
"We had joy, we had fun...
We had seasons in the sun."

Parcă-aud, parcă mă arde,
Un cântec pierdut, de muze;
Prin câmpiile lombarde,
Prin fântânile-andaluze...

Mai luminează prin ger,
Din noaptea amintirii
Și din adâncimi de cer,
Doar fulgerul iubirii!

De la izvor către mare
Am curs pe râul iubirii;
La izvorul meu din zare,
Mă-ntorc prin norii-amintirii...

Mare veșnic tulburată,
Cu valuri mereu în cale,,,
Spre izvoarele din munte
duc valurile tale...

Retrăiesc prin amintire
Primăvara de iubire...
E frumoasă și așa!..
Și totuși, nu-i cum era!

De ce-ai venit când am visat?
De ce-am sperat când m-ai privit?...
...De ce-ai tăcut când te-am chemat?
De ce-ai uitat că ne-am iubit?

Cenușa-i amintirea focului,
Amintirea e cenușa jocului;
Joc, cenușă, amintire, foc...
Joc de iubire, uitare și noroc.

Tot mai mic e ce se vede,
Cu anii și depărtarea;
Ochii nevăzuți se uită
Când se stinge-ncet chemarea...

Vremuri noi, ca o nălucă,
Zboară către vremea veche;
Sufletu-mi, cu dor de ducă,
Zboară să-și caute pereche.

Când mă trezesc dimineața,
Mă întreb c-un aer tâmp,
Oare, cum ar fi fost viața
De n-aș fi știut de timp?

De-aș fi fost liber ca vântu
Să mă duc unde mi-e gându,
Poate-aș fi ieșit din timp
Și din spațiu vieții strâmt!

Parcă verile-s mai reci
Sub soarele Iernii mele!?
Parcă toamnele-s mai triste
Și iernile tot mai g r e l e ;.

Tot mai multe mă apasă,
Lumea-mi pare tot mai strâmtă;
O lumină-n ceața deasă,
Mi-e o amintire sfântă.!.

La iubire prea înaltă,
Orbitoare e lumina ¡
La iubire prea adâncă,
Orbitoare e țărâna !

Sufletu poate să zboare
Doar pe aripi de iubire;
Atunci când iubirea moare,
Zboru-i vis și amintire . . .

Binecuvântare
Sau blestem?
Efemeridă
Sau Matusalem?

În anii de-ntroienire,
Amorțit în hibernare,
Mai aștept doar acea știre
Să-mi dea ora de plecare.

Am visat că-mi retrăiam
Viața, însă inversată;
Fericit, mă re-ntâlneam
Cu iubirea de-altădată...

Ies din spațiu-timp real,
Intru-n visu amăgirii:
Trăiesc viața virtual,
Dus pe Drumu-Amintirii...

În Iarna-ntroienirii,
Prin gândurile mute,
Simt freamătu iubirii
Din simfonii tăcute...

Trec clipele, rânduri, rânduri ...
La ceasu când timpu-nvinge,
Și lumina cea din gânduri
Se umbrește... și se stinge!.

Vine noaptea să mă cheme...
E târziu? E prea devreme?...
Bate vântu a pustiu...
E devreme? E târziu?

Într-o gară,-n Iarna rece,
Troienit e-un tren pe șine;
Un trecut care nu trece,
Viitor ce nu mai vine!?

Bezna nu mai vrea să plece,
Lumina - i după coline ;
O noapte ce nu mai trece
Și o zi ce nu mai vine

Un vis primăvăratic de iubire
Tocmai s-a sfârșit în bezna nopții;
Buimac, ascult aievea, cu uimire,
Viscolu de Iarnă-n locu "șopții".

Ce grea e noaptea Iernii ce-apasă peste mine!
Pustiu e totu-n jur sub înghețatul cer;
Mi-e dor de tine, zână, de zilele senine...
Te chem, deși tăcerea-ți chemarea-mi arde-n ger.

Cât încă mângâia-voi prin trenele gândirii
Vreun suflet rătăcit pe schimbător pământ,
Deși pierdut în noaptea străinului mormânt,
Eu încă voi trăi – ca trenele Iubirii...

Cu dureri și bucurii,
Viața-i întinsă extrem;
Între - a fi și a nu fi,
E noroc, și e blestem!

Pentru- a fi și-a nu mai fi,
Orice rugăciune doare:
Mai dă-mi, Doamne, înc-o zi!
O, Doamne, greu se mai moare!

Multe vieți ard în scântei
Și se sfărâmă în scrum...
Pe-un bătrân 'l-aud și-acum:
Trei, Doamne, și toți trei!” [după Coșbuc]

Odată cu mine
Și cu lumea-mi toată,
Toți cei morți ai mei,
Mai mor înc-o dată! [după Iorga]

Se duc bătrânii... unu câte unu ;
Rămâne câte-o amintire-n urma lor;
Sfârșită-i viața, terminat e drumu
De trecere prin lume - al tuturor.

Cei duși pentru totdeauna
Mai rămân prin amintiri;
Așa cum rămâne luna
Peste stinsele iubiri ...

Frumos era-n Primăveri...
Chiar și Toamna, când mai speri;
Balaurul vremii mi-adâncește rana:
Vino Sfinte Gheorghe și ucide Iarna!

Mă dizolv în poezie,
Distilez ca simfonie;
Sublimez prin rugăciune
Ca intru-n altă lume...

Când furtuna fierbe pe buza genunii,
Liniște se-așterne 'naintea furtunii;
Însă la plecarea spre ținuturi reci,
Furtuna-i în fața liniștii de veci!.

Doar frunzele moarte
Zboară-n libertate;
Vântu Iernii când adie,
Viața-i moartă, moartea-i vie!?

E ger, numai zăpadă pe cuprins,
Și luna-i înghețată dup-un nor;
Pe Calea Lactee pare că a nins;
Prin pulberea de stele ning doruri ce mă dor...

E spre sfârșit ședința
Și se face pace:
Vorbește Suferința
Și Bucuria tace.

Au trecut ani, parc-o mie,
Să îi mai socot nu pot...
Pe drumu spre primăvară
Mă întroienesc de tot ....

Nopți de Primăvară în lumina lunii,
Primele iubiri la-nceputu lumii .,;
Nopți de Iarnă în beznă adâncă,
Ultime-amintiri mai pâlpâie încă!?

În lunga noapte-a Iernii, îngheață râu-n vale...
Și pare că și timpu s-antroienit pe cale !?.
În visu înghețat, îngheață-orice prezență.
Rămân îmbrățișat de recea ta absență ( )

Un început și-un sfârșit,
Sigurele vieții puncte;
Mi-am făcut din clipe punte
Peste râul șerpuit...

Cât pământ
Se-neacă-n mare...!
Și cât gând
Dispare-n zare...¡

Înșirat de timp în salbe ,
Prezentului stând de veghe,
Nopțile negre-mi sunt albe,
Iar zilele tot mai negre !¡

Ca un astronom albit ,
Cătrănit în nopți de veghe,
De flori albe părăsit ,
Voi dispare-n găuri negre...

Trupu, parcă nu-i al meu!
Sufletu mi-e-nstrăinat...
Mă întreb unde sunt eu,
Unde-s eu, cel de-altădat'?

Trec zilele, trec mereu...
E un singur lucru sigur!
În lumea trecătoare, eu,
Mă simt mereu mai singur.

Se tot înclină balanța,
Tot mai mult înspre trecut;
Ultima, și ea, Speranța,
Se-adaugă la ce-am pierdut.

Trupu-mi, în vremuri năuce,
Pleacă din lume tiptil...
Dar nu-i păcat că se duce
Și sufletu-mi de copil?

Zboară sufletu,-mpăcat,
Spre lumina 'naltului;
Cade trupu, blestemat,
În bezna neantului.

Iarna-s înghețat de ger,
Sau ca în cuptor mă ard;
Sufletu-mi urcă spre cer,
Trupu-mi coboară spre iad!¡

Moartea, moartea, moartea,
Bate viața, noaptea;
Și o duce în abis
Într-o noapte fără vis.

Adorm în bezna genunii,
Aștept lumina-nvierii.!?
Surd la tunetu furtunii,
Ascult cântecu tăcerii

De la mal către-un alt mal
Mă pierd în marea cea largă;
Rătăcit pe-al mării val ,
Timpu nu mă mai aleargă.,.

Nu se știe unde,
Nu se știe când,
Spațiu m-o ascunde
De timpu flămând

Mii și mii de stele
Se aprind în noapte;
Candele iubirii
Ce trece în moarte

Timpu e de neclintit...
Mă-mpinge necontenit;
Dinspre zorii tinereții
Spre ultima noapte-a vieții....

Din lumină către umbră,
Simt că-ncet, încet, alunec;
Și din umbră către beznă
Văd că-ncet, încet, mă-ntunec!!.

Umbra morții - raza vieții!¡
P u s t i u l și o a z a ;
Umbra trece-n beznă
Când dispare raza.

Prin Anotimpuri mă petrec
Spre ultima poartă-a zării;
Valurile vremii trec ,,,
Către negura uitării

Fără de întors e drumul,
Zadarnică-așteptarea...
Când ninge peste noi
Tăcerea și uitarea

Șoapta ți-e tăcută
Și iubirea-i vânt;
Vioara e mută
Și arcușu frânt.

Valurile mării
La țărm tot dispar
Când ispita zării
Cheamă iar, și iar...

Valurile mării-n cer
Dispar către largu zării;
Ale vieții valuri pier
În noaptea neagră-a uitării

Ce-o mai fi, Doamne, să fie,
Când lumea o să-mi înghețe?
Ce-o mai fi din bucurie?
Ce-o rămâne din tristețe?

Ursitoare, ursitoare,
Dacă voi ați fi simțit
Dor de iubire sub soare,
Moarte nu mi-ați fi ursit.

Curge viața ca o apă ,
Zboară viața ca un vânt;
Câtă iubire să-ncapă
Într-o viață pe Pământ?

Timpu trece, mă petrece,
Zile și nopți se perindă...
Anul ca luna se trece,
Anu-i Luna în oglindă... (ANUL | LUNA)

Îmi trecu viața fugară,
E sub Iarnă-ntroienită;
Trenu-i în ultima gară,
Călătoria-i sfârșită !

M-a purtat în zbor astral
Cugetu - aventurier ;
Dar la vremea de final,
Sufletu mă poartă-n cer?¡

Doamne, când trimiți solia,
Un singur lucru mai cer:
Trimite sol ciocârlia
Să-mi arate calea-n cer¡

Muritor de rând sau rege,
Viața pe Pământ se trece;
Toate drumurile s o r ț i i
Converg la răscrucea morții†

Timpu mă aduce,
Tot timpu mă ia;
Drumu-i spre-o răscruce,
Fără urmă-n urma mea

Tot zboară timpu h a i h u i ...
Cum să-l prind să-i mulțumesc?
Că mă lasă-n urma lui
Ce-am trăit să-mi amintesc...

Tot zboară timpu h a i h u i ...
Cum să-l prind să-l biciuiesc?
Că nu pot , în urma lui ,
Ce-am trăit să mai trăiesc.

Doamne , cât am sărăcit
Prin ani duși făr-amintire
Și cât m-am îmbogățit
Prin clipele de iubire!..

S-au întins împărății
Pe pământu omenirii;
Eu în suflet construì
Numai Imperiul iubirii...

Doar trupu mi-a fost străpuns
De Timpu cel blestemat ..!
Sufletu mi s-a ascuns,
În iubire dizolvat

Se rupe trupu de suflet
În dureri și suferință;
Se rupe pasu de umblet
Sub crescânda neputință!?

Iubirea se-mparte-n două
Când i se închide ușa ;
Fumu-i luat de vânt spre cer¡
Spre pămând cade cenușa !

Timpu zboară ca nebun,
Zboru lui nu are leac;
Tic - tac, tic - tac, ...
Tac și eu la cap de drum.

Neliniște-i în calea mea,
O stare nu-mi dă pace;
Tăcerea parcă îmi vorbea...
De azi tăcerea tace.

Nici vânt nu mai bate,
Nici ploaie nu cade...
Nici timp nu mai trece.
Totu arde... totu-i rece;

Mi-e ultim Anotimpu
Ducându-mă-n abis;
Mă simt bătrân ca Timpu
Și tânăr ca-ntr-un v i s !¡

Anotimp cu Anotimp ,
Și prin Spațiu, și prin Timp,
Încotro mă - ndrept, anume,
După TRECEREA-mi prin Lume?

Ultim Anotimp!
Apăsat de Timp,
Mișcarea mă poartă
Pe-a Spațiului poartă.

Ies din cercu vieții strâmt,
Al norocului lumesc ;
Și cu aripi de Pământ
Spre Nirvana mă grăbesc...

Vremile-s fierbinți și reci,
Timpu face și d e s f a c e;
Mă cufund în liniștea de veci,
Ținut în brațe de eterna p a c e.

Zăresc zabranicu porții,
Semn spre neant al ieșirii:
Gându-mbracă haina nopții,
Sufletu, haina iubirii . !

Nemesis,  fiică a Nopții,
Vin' să-mi pecetluiești soarta,
Ca printre stelele b o l ț i i
Să mi se deschidă poarta ..!

Ăsta-i ultimu c a t r e n
Ce-ncheie-a vieții carte;
E șuieratu unui t r e n
Pierdut în luunga noapte .

No comments:

Post a Comment