A n o T
i
m p u I u b i r i i
("P
r i m ă v a r a")
De-aș
păstra privirea vie,
Din
zarea Eternității
Aș
privi o veșnicie
Doar
la Primăvara
vieții!...
Am
venit pe lume
În
leagăn
de flori...
M-au
stropit zânele bune
Cu-a
iubirii rouă-n
zori !..
Prin
lumina blândă-a
lunii,
Primesc
de la Dumnezeu
Un
dulce poem al lumii:
Imn
de dragoste,
mereu...
Fermecat în vis de-o floare,
În i u b i r e d i z o l v a t,
Văd
cânt de privighetoare
Când
ascult ceru-nstelat
...
Cântul
de privighetoare
Legănându-se
pe-o roză
E-un
produs de sublimare:
I
u b i r e a - n apoteoză !
Dă-mi,
Doamne, cheia gândirii
Să
transpun a fi în stare
Cântul
de privighetoare
În
cuvintele iubirii!
Pasărea
iubirea-și cântă,
O
floare și-o etalează ;
Fata-n
suflet și-o frământă,
Iar
poetu (ș)i-o
visează . . .
Floarea
cu-ale ei secrete
Se-nchide
și se deschide;
Când
în arșiță, de sete,
Când
iubirea o cuprinde!
Noaptea-nrourează
floarea,
Zorii-i
redau strălucirea;
Somnu
aduce visarea,
Visarea
iscă iubirea!
Când
iubirea-n vis îmi vine,
Sufletu-i
mai luminos ;
Parcă
binele-i mai bine
Și
frumosu-i mai frumos!
Chipu
iubirii-n imagini
Tot
coboară și tot suie !¡
În
mărginiri fără margini,
Parcă
este, parcă nu-e!?
Iubirea
conține bir,
Dragostea,
o
stea;
Întuneric
biruiesc
Să
ajung până la ea!
Primăvara,
după brume,
Parcă
se iscă scânteia!
Caut,
vrăjit, în astă lume
Poarta
spre iubire, cheia...
Vraja-n
Primăvara vieții
Apare
din noapte-n zori;
Caut
prin roua dimineții
Iubirea
ascunsă-n flori...
Atras
către-nalt de munți
Parcă
mă visez în cer ;
Tot
caut spre iubire punți,
Stele
ce răsar și... pier
Ca
să generez lumină, trebuie să ard în cuget;
Ca
să generez căldură, trebuie să ard în suflet;
Ca
să generez cântare, trebuie să ard în șoapte;
Ca
să generez IUBIRE,
trebuie să ard în toate!!!
Vânt
dacă aș fi,
te-aș lua în zbor...
Ți-aș
potoli
setea,
dac-aș
fi izvor...
Dacă
aș
fi foc, ți-aș isca
uimirea...
De-aș
fi vânt, izvor și foc, ți-aș fi
și
IUBIREA!?
Luceafărul
de noapte, angelic întrupat,
Din
cosmica iubire a cerului înalt
Cu
cea neliniștită a frământatei mări,
Iubirii
pământene i-e far din depărtări ¡
Atras
de freamăt de mare
Parcă
mă visez pe-un val ;
Caut
iubirea-n larg de zare,
Ascunsă-ntre
cer și mal ;;;
Geana ochilor s t e l a r i
Își
plânge pe floare stropii;
Vreau
ca-n vis să îmi apari
Și
de suflet să te-apropii !
Adorm
cu tine în gând ,
Vrăjit
de ecou de șoapte...
Și
la un sărut sperând
Să
mi-l dai în vis la noapte!?
Prima
întâlnire
Și prima iubire ;
–
Dragoste
înaripată,
Stai
în suflet, viața toată!
Îmi
privești privirea
Privindu-ți
zâmbirea;
Îți
întorc șoptirea
Șoptindu-mi
iubirea!¡
–
O,
rămâi, rămâi, rămâi
Dorul
de mi-l curmă!
Ești
iubirea mea dintâi ,
Fi-mi
uitarea de pe urmă!
–
Ar
putea munții să piară ...
Marea
să sece-ntr-o seară;
Sufletu-mi
tot va păstra,
Nestinsă,
iubirea ta !..
–
Să
te uiți la lună
Când
mă uit și eu !
;
Despărțiți,
vom fi-mpreună,
Ca-ntr-un
vis, mereu, mereu...
S-a
deschis sufletu-n soare
Și-a
fost gata ca să râdă...
S-a
închis sufletu-n floare.,.
Și-a
fost gata ca să plângă;
–
Te
mai rog, micuță floare,
Să
îi
întrerupi
tăcerea
.,.
Până
nu-i
trec
în
uitare
Șoaptele
și
mângâierea
...
...
Întâlnire, soare, vară...
Au
aprins prima iubire;
Despărțire,
lună, seară...
Au
trecut-o-n amintire !?
Ai
aprins steaua iubirii ¡
De-atunci
nu
te
pot uita;
În suflet mi-e prezentă
Mereu
absența
ta
Merg pe munte, merg pe
vale,
Și ca-n vis îți aud
glasu...
Prezența absenței t a l
e
Mă-nsoțește
la tot pasu. .
Iubirea
timpurie-a
fost ascunsă
În
roua
nopților
din
flori
;
Iar
taina
ei
cea
nepătrunsă
S-a
risipit sub soare-n zori
Mi-e
dor de ochii tăi cuminți,
Mi-e
dor de-mbrățișarea ta,
De
sărutările fierbinți ...
De
dragostea ce se-aprindea!
Când
dragostea se aprinde,
Foc
ne prinde, ne cuprinde;
Când
se stinge dragostea,
Din
cer cade și
o
stea !
Când
îți șoptesc –
seara
bună!,
Te
mai văd seara prin lună;
Și
la noapte pun prinsoare
Că
mâine te văd prin soare...
Îmi
tot apari
în
vis sub
pleoape
...
Să
te îmbrățișez ești prea departe,
Ca
să te uit ești prea aproape
!?
Ce
ne apropie? Ce ne desparte?
Iubirile d e s p ă r ț i t e
Tot mai ard încă,
mocnite,
Răscolite
când
și
când,
Aprind
inimi fumegând...
Apa
vine, apa trece,
Rămâne
izvoru
;
Iubirea
vine și pleacă,
Dar
rămâne doru
!
Depărtările
ascund ,
Depărtările
răspund;
Prin
zare, privirea,
Prin
ecou, iubirea!¡
*
U
n e o r i ,
Se-aștern
ninsori
Pe-ale
Primăverii
F
l o r i !
?
.
Totu-i
trecere, e zbor...
Iubiri
vin, iubiri se duc;
Eu
rămân în trena lor
Rătăcind
pe drum, năuc...
–
Vine,
pleacă, și iar vine;
Arde,
se stinge, se-aprinde
;
Se
tot prinde, se desprinde,
Iubirea-n
vis de la tine
!
Am
fost un zmeu...
Legat
de câte-o floare!
Să
nu dispar în zboru meu
Dus
de vânt,
orbit
de soare...
Pe
pământ și printre a s t r e,
M-au
plimbat Florile-Albastre;
Și
târziu, prin amintire,
Le
simt vraja de iubire...
Trec
zile ca adieri,
Zile
darnice-n iubire;
Mâine,
astăzi
va fi ieri,
Cu-amintirea
de-nflorire...
Din
ochi de cer lacrimi plouă
Peste
florile din crâng ;
Strânse
în
stropii
de
rouă,
Par
lacrimi
de flori ce plâng!?.
Mai
sunt și iubiri pierdute,
Flăcările
lor s-au stins!!!.
Peste
veacuri de tăcere
Clipe
de uitare-au nins.
Câte
stele-s fără nume!
Câte
iubiri stinse-n lume!
Câte
stele-s demult stinse!
Câte
iubiri neaprinse !..
Iubirea-i
una,
Dar,
ca luna ,
Are-o
față nevăzută,
Numai
de poeți știută...
Ai
ales calea tăcerii,
A
”rațiunii” dorință,
Așezând
vălu-ndurării
Pe-a
inimii suferință !¡
În
noaptea iubirii,
De
teama genunii ,
Te-ai
ascuns în partea
Nevăzută-a
lunii
Partea
lunii luminată
Arată
iubiri visate ○
Partea
lunii-ntunecată
Ascunde
iubiri uitate ●
În
vis, Meșteru Manole
Mai
mi-apare câteodată;
Și
Iubirea din visare
Până-n
zori e destrămată...
Cum
să îmi zidesc Iubirea
Ca
să înalț mănăstirea?
Doar
atunci uitarea ta
Va
pieri-n zidirea mea?
O
să ard pân' mă topesc,
Ca
o flacără-n abis
;
Dar
de dor o să iubesc
Și
iluzia din vis
!
?
Tresar
simțurile-ardente,
Primăvară-i
pe oriunde;
Chem
învieri să inunde
Vechile
iubiri, latente...
Câte-o
amintire-mi vine
Iubirii
să-i redea șansa;
Și,
deodată, peste mine,
Se
stârnește avalanșa;;;
Ca-ntr-un
puzzle vin cuvinte,
Potrivindu-se,
cumva,
Pe-o
aducere - aminte
De-o
iubire de cândva!
Cândva,
în nisipu mării,
Am
scris
IUBIRE
DE
VIS...
Valurile f r ă m â n t ă r i i
,
,
,
Într-o
clipă-au șters ce-am scris
...Și
se făcea c-ai apărut din mare...
Și
se făcea că-n brațe mi-ai sărit...
Și
se făcea pe val că ne-am iubit...
Și
se făcea... Un vis fără urmare.
Șoaptele,
prin amintire,
D
e c a n t e a z ă ,
S
u b l i m e a z ă ,
Chiar
esența de iubire!
Clipe
de iubire dragi
Se-mpletesc
într-o poveste;
Bucuria-i
că ”a fost...”,
Tristețea-i
că nu mai este.
Iau
cu mine când adorm
Amintire
cu-amintire . . .
Să-mi
vină mereu în somn
Visu-ndrăgit
de iubire ...
Îmi
vine prin amintire,
Ca
printr-un vis risipit,
Misterioasa i u b i r e;
Apă
vie, foc mocnit.!.
Cea
mai mare fericire
E-n
șoaptele de iubire;
Iar
cea mai mare durere
E-n
plecare și tăcere
Visuri,
întâlnire,
Speranță,
iubire;
Tăcere,
despărțire..
Uitare
? Amintire ?
Lumină
și umbră
Împreună
umblă;
Lumina
iubirii,
Umbra
amintirii!
De
la mal până la mal
Freamătă
marea iubirii;
Trimite
val după val
Pe
cărările-amintirii,,..
Intersecții de d d
e
es
st
ti
in
ne
e
Ne-au
purtat pașii-ntr-o vreme;
Din i u b i r e a de la tine
Am
prins șoapte în catrene...
–
Iubire
de pe țărm străin,
Din l i t e r e
și
puncte
,
Tot mai întind peste
destin
Spre
tine câte-o punte
..!
–
Iartă-mă
că nu-ți cer voie
Ca
să te iubesc în vis!;
Însă
nici n-ar fi nevoie,
Iubesc
doar ce mi-ai promis.!.
Când
iubirea se aprinde,
Numai
lumină se-ntinde!
Întunericul î n v i n g e
Când
o iubire se stinge.
Din
cer spre pământ tot ning
Stele
ce ard și se sting!!.
Înspre
cer dinspre pământ
Ard
iubiri duse de vânt.!!
Visu
se destramă-n zori,
Roua
dispare din flori;
Clipele
fură iubirea...
Și
uitarea amintirea
Cândva am scris concludent
O notă să-mi amintească:
Chiar
eu sunt acest student
Din
<Balada studențească!>
[după
Radu Stanca]
–
Floare
albă-n cuib de stele,
Deasupra lumii, pe creste,
Roua d o r u r i l o r mele,
Ai
strâns-o într-o poveste...
Încă-ți
văd acea privire,
Tresărirea,
când
șopteai:
–
Prea
sus zbori pentru iubire,
Cobori
pe
pământ
s-o
ai !!!...
Șoapte,-mbrățișări,
speranțe...
Luminau lumea i u b i r i i ;
Frământări,
tăceri, distanțe...
Umbresc
anii despărțirii ! ¡
Ploua mărunt pe mugurii i u b i r i i
Ce-i
mângâiam prin șoapte-n înserare;
Era
un semn că-n vremea înfloririi,
S-or
ofili-n tăcere și uitare?
Ți-am împletit din raze poveste de iubire!!!
Tu
mi-ai ghicit în palmă terestra-mi rătăcire...
Când
te-a orbit lumina te-ai însoțit cu umbra!¡
Și-n
sufletu-ți umbrit s-a șters poveștii urma
Te-ai
ascuns în marea de tăcere
Când
te chemam pe muntele iubirii;
Și-n
uitare, fără mângâiere,
Când
te chemam pe drumu amintirii
Când
îți mai trimit chemarea,
Prin
ecou răspunde marea,,,
Prin
ecou
și
amintirea,
Atunci
când îți chem iubirea...
...
Câte nopți, și câte zile,
Te-am
visat mereu, iubire!
Câte
zile, câte nopți,
Ți-am
deschis, iubire,
porți!..
...
Câte zile-am luat cu mine,
Câte
nopți, și câte visuri,
Câte
șoapte de la tine...
Peste
munți și prin abisuri!
Nu
se văd stelele bolții
Fără-ntunericu
nopții;
Fără
dor, fără oftat ,
Se
uită și-un sărutat
Visuri,
șoapte, 'mbrățișări...
Despărțiri,
chemări, tăceri;
Doar
ecouri
la chemări,
Până
ce-n uitare pieri
Uitarea
nu are glas,
Suspină
prin necuvinte;
Când
scrum rece a rămas
Dintr
- o iubire fierbinte
*
Se
simte la despărțire
O
iubire care doare
;
Leac
durerii din iubire
E-o
iubire și mai mare!!
–
Nu căuta iubire-n sine,
Caută suflet i u b i t o r !
Iubirea-n
suflet rămâne
Cu
dor catalizator ... (sfatu
din vis)
Te-am
căutat din zare-n zare
De
la munte pân' la mare
;
Zarea-i
marginea privirii,
Zarea
zării e-a
iubirii
...
În
zarea
zării,
departe
,
Doar
gându poate pătrunde;
În
lumea
ce
ne
desparte,
Iubire
nouă
se-ascunde...
Înflorește-n
taină
Ca
regina nopții;
Și
îmbracă haină
Din
lumina bolții!
Iubirea
nu se vede,
Iubirea
nu se-aude;
Iubirea
se trăiește,
În
suflet când pătrunde!
–
Iubire,
Iubire, ia vino încoace ...
Și
din visu nopții, tiptil, te desface!
Vin'
Iubire - n zori de zi
,
Vino-n
suflet, cum tu știi!
Ivită
din hău,
Luna
luminată
Ia
forma visată
A
chipului
tău...
Într-o
zi de Primăvară
M-am
trezit ca îmbătat
De
iubirea de afară...
Și
în
suflet mi-a intrat
!
Din
păduri
și
din
livezi,
Parcă
vine, pleacă parcă
Zâmbetu
ochilor verzi
Ce
c-o ispită mă-ncearcă...
Tot
îmi
scald
fața-n izvoare
Și
trupu în larg de mare;
Gândurile-n
ispitire
Și
sufletu în iubire!
Apare
iubire mare ,
Seara,
sub razele lunii;
Luminând
ca un alt soare
Peste
marginile lumii . . .
Cred
c-am apărut pe lume
S-admir
lunii strălucirea!?
Cred
că luna-n cer se suie
Ca
să-mi admire iubirea!?
Când
mă farmecă IUBIREA,
Atunci
simt forța minunii!;
Și
cuprind nemărginirea
Peste
marginile lumii...!¡
M-atrage
iubirea ta
Ca
pe-un fluture lumina !
Când
prin flori râde grădina,
Aș
zbura către o stea . . .
–
Să-mi
aduci alt univers,
Eu
ți-aduc iubire-n vers;
Luminat e u n i v e r s u
Când
în suflet arde versu!
Apăreai
ca
dintr-un
vis,
Într-o
vară-n calea mea...
Și
povestea
de
iubire
Așa
frumos începea!...
Cu vântu ,..
A
sosit cuvântu¡
L-am t o r s . . .
Și
ți l-am întors!
Fulgeru
este scânteia
Ce-aprinde
furtunii focu!
Al
tău zâmbet a fost cheia
Ce-a
deschis iubirii jocu!
Adorm
cu brațe deschise,
Să
îmi vii iubito-n vise;
Tot
în gând adorm cu tine:
–
Vino,
vino-n vis la mine
!
Chemarea
mea ți-a întâlnit chemarea
Și
așteptările au dat în cântec
.
.
.
Și
peste munți,
și
peste toată marea
,
Iubirea
s-a întins, ieșită la descântec...
În
prima-ntâlnire, în noaptea cu lună,
S-a-mpletit
din raze
dragostea nebună;
Și
în zorii-n flăcări, cât cuprins de zare,
Se
aprindea-n
cer
o
dragoste
mare
!..
Nu
ți-am iubit doar chipu surâzând,
Ți
-
am
iubit i
s p i t a dinăuntru
;
Pe
când băteam la poarta sufletului blând
Și
nu știam cum voi avea să intru
!
?
Mi-ai
ieșit în cale cu ispita
Mai
mult ca o zeiță din Olimp;
M-ai
fermecat mai mult ca Afrodita
Să
te iubesc și dincolo de timp
.
.
.
M
a r e a ne-a îmbrățișat , , ,
Ca-ntr-un
vis, ca-n amintire;
Și
treptat ne-a dizolvat
Într-o
mare de iubire...
Frumoasă
mai erai
Când,
îndrăgostită,
Mereu
îmi zâmbeai
Să
cad
în ispită
!
Când
dragostea apăruse,
Zâmbete-atrăgeau
privirea;
Privind
în sensuri opuse,
Amândoi
priveam iubirea!
A
sosit și ziua sfântă ...
Când,
îmbrățișați, tăcem;
Și
doar inimile cântă
Al
iubirii sfânt refren;;
Te
văd doar pe tine, (1)
Tu
mă vezi pe mine; (1)
Doar
iubirea dintre noi (+)
Vede
clar că suntem doi (1+1)
Te
-
am
învățat, să mi
-
i
știi
,
Fagi,
stejari, brazi, tei și plopi;
M
-
ai
învățat a iubi
. . .
Inimă,
surâs... și ochi;
Te
- am învățat a privi
Stele,
galaxii și fluturi;
M
-
ai
învățat a iubi...
Șoapte,
mângâieri,
săruturi...
Sufletu
- ți , cuprins de vrajă
,
L-am
legat
de-al meu
c-o
rază!
Și
tu
ai recurs,
posibil,
La
un
proces reversibil...
N-am
cuvinte să te-ncânte
Când
suntem îmbrățișați;
Las
tăcerea să ne cânte,
În i u b i r e dizolvați...
Urmând
pasărea măiastră,
S-ascultăm
șoaptele gurii,
Contopind
iubirea noastră
Cu
iubirile pădurii . , ;
Sufletu-mi
când e cuprins
De miracolu i u b i r i i
Prin
al tău suflet aprins,
Simte
vraja fericirii ...
Două
iubiri îmbinate
Într-o
IUBIRE
mai mare,
Ne
fac inimi luminate
Și
de lună, și de soare...
Gânduri
ce se țin de mână,
Suflete
în contopire ;..
Suntem
părțile pereche
Ale-ntregului IUBIRE
!!
Marea
cântă, noaptea tace,
Suie luna din a b i s ;
Iubirea
ne-aduce pace
Într-o
lume ca de vis...
–
Hai
să ne plimbăm
În
lumina lunii !
În
doi
să
uităm
Nebunia
lumii...
Cât
de darnică e luna
Cu
lumina-i peste noi!
Iubirii
ne e stăpâna ..,
Numai
ea, numai noi doi!..
Când
între mine și tine
Luminează
luna ,
Iubirile
amândouă
Vor
să fie una !
Când
între mine și tine
Strălucește
soare ,
Și
iubirea noastră
E-un
zâmbet de floare...
–
Simte
floarea vreo durere
De-o
rup ca să ți-o ofer,
Ca
simbol iubirii mele,
Când
iubirea ta o cer?
Prin
câte viața ne trece...
Multe
trec în amintire;
Dar
nimic nu va întrece
Vraja
șoaptei de iubire!
E magică f e e r i a . . .
Când
în cer se pierde marea;
Zâmbetu și bucuria ,
Sărutu
și-mbrățișarea;
Am
trăit zile și nopți
În
plutire siderală . . .
S-au
deschis tainice porți
Spre
o iubire astrală . . .
Mă-mbăt
ca-n vis cu magia
Că
undeva și cândva,
Iubirea
și poezia
Vor
fi toată lumea mea...
E
o singură L
U M I N Ă
Luminând
Pământ și Lună¡
Și
o singură I
U B I R E
Ținând
suflete-mpreună!
Când
vorba e șoaptă
Și-i
zâmbet privirea,
Se
deschide-o poartă
Să
intre
IUBIREA
.
. .
Când
iubire-n suflet porți,
În
alt suflet deschizi porți;
Speranțele-n
consonanță
Se
contopesc în romanță!!
Frumoasă-ar
fi poezia
De-ar
avea privirea ta!
Dac-ar
cânta simfonia
Din
iubirea ta și-a mea!¡
Apelez
la alchimie
Să
îmi modelez iubirea;
S-o
transpun în poezie
Să-i
dispară
mărginirea
O
complexă alchimie
E
în
iubirea de vis ;
Cum
s-o pun în poezie
Cât
mai simplu și concis?
Ca
fulgere se țes gânduri
În
cuvinte, rânduri-rânduri;
Două
inimi, prin ce fire
Țes
clipele de iubire?
Răzbătând
prin mii de ani,
Mii
de vieți au legat fire...
Să
ajungă pân' la noi
Țesătura
de iubire...!
E
ceva mai sfânt ca haru,
Mai
bine primit ca daru,
Mai
larg ca nemărginitu ,
Mai
frumos ca-ndrăgostitu?
Ce-i
iubirea,
Cine
știe ?. .
Joc-risipă
de-a rodirea
Ascuns
într-o alchimie !?
Mi-e
ușor ca să măsor,
Aparatelor
mă-nchin;
Dar
al inimii fior ,
Doamne,
cum să îl exprim?
Nu
pot exprima iubirea,
Oricât
aș căuta cuvinte...
Îi
simt doar nemărginirea
Când
lumina-i mă cuprinde...
Dus
pe aripi de iubire,
Privesc
stele strălucind;
Vrăjit
de-atâta uimire,
Eu
îs cer, ceru-i pământ...
O
sete-aveam de-un izvor,
Apă
vie, leac de dor ;
Și
am tot căutat izvoru
Să
îmi potolească doru...
Tu
ești un izvor,
Eu,
un
călător;
Însetat
e călătoru,
Răcoritor
e izvoru!..
Eu
sunt soarele,
Tu,
luna ;
Eu
mă ard,
Tu
ai lumina¡..
Tu
ești vântu,
Eu
,
cuvântu ;
Cuvânt
mângâiat
de vânt
Iscă
al iubirii cânt . . .
Tu
ești marea,
Ceru
- s eu ;
Ispitind,
ne cheamă zarea
Să
ne-mbrățișăm mereu ;
Cer
și mare se iubesc
În
eternă-mbrățișare!¡
Două
iubiri se unesc
Să
crească-o
iubire mare...
Marea
ia formă de mal,
Iubirea,
formă de val;
Marea
umple un abis,
Iubirea
umple un vis...
E
- așa de frumos, frumos,
Hoinărind
seara pe lună,
Sub
ceru - așa luminos,
Împreună,
împreună...
Hoinărim
singuri în noapte
Sub
a lunii strălucire ;
Zâmbetele
cheamă șoapte,
Șoaptele
aprind iubire !
Ne
iubim în noaptea sfântă,
Luna
doar ne are-n pază;
Tăcerea
luminii cântă,
Cântu
lunii luminează!
–
Păstrează-mi
vie iubirea,
Lună
ce îmi știi cărarea!
Să-mi
luminezi amintirea
Și
să-mi întuneci uitarea!
Îmi
dizolv iubirea-n lună;
Îmi
topesc iubirea-n soare;
O
distilez din furtună;
Și
o sublimez ca floare.
Parcă
simt, cerșind răcoare,
Alchimia
convertirii :
Sublimat
la foc de soare,
Topit
de focu iubirii !.
Al
iubirii foc se-aprinde...
Când
sufletu îl cuprinde,
Nimic
nu-l mai poate stinge,
Nici
când plouă, nici când ninge...
Îți
privesc chipu zâmbind,
Îți
ascult gura șoptind,
Îți
simt inima vibrând...
De
iubire mă cuprind...
Prinși
de-ai dragostei fiori,
Ne
iubim până în zori ;
Zburăm
printre stele-n noapte,
Peste
timp... și peste toate . . .
Urmând
al iubirii astru
,
Pașii-n
povești ni s-or pierde;
Să
privim la ceru-albastru
Din
pădurea veșnic verde!
–
Lună,
tu, ce mângâi ceru
Și
fața mării o tremuri,
Ne
învălui cu misteru
Și-n
iubire ne cutremuri¡
–
Lună,
inimă pustie,
N-ai
iubire să te-nvie;
Însă
cu l u m i n a ta
Luminezi
iubirea mea!
Am
cules zâmbirea,
Zâmbesc
la cules;
Am
ales IUBIREA!
Iubesc
ce-am ales;
–
Iubita
mea cu ochii verzi,
Lasă-ți
privirea să-mi scalde
Sufletu
ce-n flăcări arde!!!
Prin
iubire să-l dezmierzi... (după
C. Pavelescu)
În
seri de vară hoinărim,
Vorbind
doar în necuvinte;
Și
ne iubim, și ne iubim
Cu
o dragoste fierbinte..!
Același
cer, aceeași lună,
Aceleași
stele-n constelații;
Și
noi aceiași, împreună ,
În
nopți pline de vibrații...
Aceeași
lună,-același soare,
Vor
răsări și vor apune ;
Aceleași
stele sclipitoare
Și
alți îndrăgostiți în lume!?
Transpun
gânduri în cuvinte
Din
iinniimmii
îmbrățișate;
Să
prind iubirea fierbinte
Prin
cuvintele ritmate,.,.
Ce
frumoasă-i
Primăvara!..
În
mine aș vrea
s-o dizolv,
Să-i absorb în trup
comoara,
Setea
iubirii
s
- o
rezolv !
Setea
cere
mereu
apă ,
Viața
mereu
se
adapă;
Dragostea-i
singuru joc
Unde
setea
cere
foc...
Savanți
caută să priceapă
Cum
viața-i din foc și apă;
Dar
iubirea
cine-o
știe?
Foc
de
dor
și
apă
vie!?
–"Dă-mi
un punct de sprijinire
Și
întorc P ă m â n t u l!"...
–
Dă-mi
un suflet în iubire
Și
întorc și vântul!
–
Ți-aș
crește
o
iubire
maaare,
Cât
n-au avut nici zeii din Olimp!
Iubita
mea, chiar dincolo de zare;
Iubita
mea, chiar dincolo de timp!
Atâtea
zâmbete și șoapte . . .!
Și-atâtea-mbrățișări,
săruturi!
Atâtea
clipe, zi și noapte,
Din
nesfârșitele-nceputuri!...
Ca-ntr-un
vis suntem noi doi
Într
-
o
singură ființă
;
Și
iubirea dintre noi
Ne
e singura dorință!
Te
port cu mine oricând,
Fie
iarna, fie vara ...
Dimineața-n
primu gând,
Și-n
ultimu, seara ...
Mereu
mă poartă gându,
Mereu
prin lumea ta;
Rătăcitor
ca vântu
În
tulburarea sa...
Prin forme, parfum,
culori,
Zâmbesc suav atâtea
flori;
Toate tind spre o menire:
Să-aibă
noroc în iubire...
Petale,
parfum,
culoare . . .
– Floare,
cred că mi-ai zâmbit
Să-mi
arăți cum e sub soare
Zâmbetu
de-ndrăgostit .!.
–
Urmează
- mă mereu . . .
Cea
mai frumoasă clipă încă n-a sosit!
Fii-mi
aproape, căci în visu meu,
Iubirea
începută e fără de sfârșit...
”Se-mpletește
fir cu fir
Pân’
la
tine-acasă;
Astăzi,
TU
din
toate,
Ești
cea
mai
frumoasă
!..”
... Un cântec aud mereu
Din
ziua-n care, TU
și EU,
Ne-am
legat c-o sărutare
Să
fim doi pe o cărare...
Tu
mi-ai adus lumea ta,
Eu
ți-am dat-o pe a mea;
Și
din două lumi noi, mirii,
Am
compus lumea iubirii...
–
Hai
să ne rugăm, iubito,
Poate
fi-vom ascultați:
Să
rămânem totdeauna
Ca
acum, îmbrățișați¡¡
Bucurii
-
s
de
-
atâtea
forme,
Nu
pot fi cuprinse-n norme!
Dar
niciuna nu-i mai mare
Ca-a
iubirii-mbrățișare!
Spațiu
îl măsor prin pas,
Timpu,
prin ora din ceas;
Poate
fi măsură-n toate,
Da'n
iubire nu se poate!
Iubirea
din noi se simte
Prin
nerostite cuvinte;
Prin
zâmbiri și sărutări,
Prin
priviri și-mbrățișări...
Ne
îmbată cu-așa
vrajă
Îmbrățișarea
de iubire !..
Și
numai
luna
stă
de strajă
Dorinței
de nemărginire o...
Ne
e
dragostea nebună
Și pe soare , și pe lună ;
Pe pământ și printre stele . . .
Și
în zilele cu soare, și în nopțile cu iele!..
Cântă
lacu, luna cântă,
Cântă stelele de dor ;
Pătruns
de-o iubire sfântă,
Cânt și eu cu ele-n cor ...
–
Te
iubesc
iubita mea,
Te
iubesc
atât
de
mult,
Că
de-am
fi
putut
zbura
Și
din timp ieșeam demult
!..
Simt îmbrățișarea
-
ți caldă
Când
prin șoapte-n vis m-alinți;
Și prin
amintiri
se scaldă
Sufletu-n
iubiri fierbinți ...
Iubire
e - n șoapte,
E-n zi și în
noapte;
Prin
i u b i r e, oare,
Nu
și
moartea
moare?
În
răstimp de timp, iubirea,
Aprinsă
ca o făclie ,
Arde
clipa efemeră
Și
o face veșnicie...
*
Trecutu-i
Amintirea,
Viitoru
e
Speranța;
În
prezent,
Iubirea
Ține-n
cumpănă balanța.
Raiu
ce mi l-ai descris,
Cândva-n
șoaptele
iubirii,
Îmi
vine prin somn, în vis
Și
pe drumu amintirii...
Ce-ar
fi râu fără izvoare,
Viață
fără amintire ?
Ce-ar
fi lună
fără soare,
Inimă
fără iubire ?..
Ce-ar
fi ziua fără noapte,
Noaptea
fără adormire ?
Ce-ar
fi somnu fără vise,
Visele
fără iubire ?
De
s-ar pune în povești
Iubirile
omenești ,
N-ar
fi loc să se întindă,
Nici
minte să le cuprindă...
Când
vom
fi cenușă stinsă ,
Dusă-n
vânt prin lumi lombarde,
În
iubirea noastră - aprinsă
,
Doar
atunci nu vom
mai arde.
Din
iubire viața toarce
Cele
mai trainice fire...
Și
nici timpu nu destramă
Țesătura
de iubire ...
Ne-am
iubit noaptea
pe lună,
Când pe
pământ era brumă;
Și
pe soare, mai ții minte?
Era
dragostea fierbinte!
Câte
valuri străbat marea,,,
Și
câți pași străbat cărarea!
Câte
șoapte-n amintire,
Câte
clipe de iubire!..
Clipa
de îmbrățișare
Mă
urmează-n amintire;
Luminează
pe cărare
Fulgerarea
din iubire!
Am
visat să fiu un nufăr,
Ori
floare-de-colț pe-o stâncă;
Nici
de sete să nu sufăr ,
Dar
nici de vreo umbră-adâncă.
Iubirea-i
candelă-n noapte,
Poate
tăcerea s-o ningă...
Lumina-i,
însă, nu poate,
Odată-aprinsă
s-o stingă!
Nu-i
lumină fără umbră,
Nici
umbră fără lumină;
Prin
iubire-adesea umblă
Un
zâmbet care suspină!¡
Iubirea
când se împarte,
Sufletu
e-n sărbătoare;
Iubirea
când se desparte,
Sufletu
părăsit doare .!.
Lumină
și umbră,
Pereche
din
veac;
La
un suflet-rană,
O
iubire - leac !¡
Du-mă
visule ușor
Acolo
unde mi-e dor!
La
izvoarele-amintirii
Din
pădurile iubirii . . .
Strânge
floarea în petale
Stropi
de rouă efemeri;
Eu,
prin alchimii florale,
Strâng
cuvinte din tăceri...
Lacu
tace, luna tace,
Stelele... și ele tac ;
Și
tăcerea-ți nu-mi dă pace,
În șoapte-ncerc s-o prefac ...
Voi
deveni amintire
Precum
zeii din Olimp?
Doar
prin clipa de iubire
Aș
putea ieși din timp!?
Am pus clipa de iubire
Într-un
semn (floare presată)
Între ale cărții f i l e . . .
Ca
s-o mai "citesc" o dată.
Beau
apă de la izvor,
Din
al
amintirii dor...
Să-mi
redescopăr iubirea,
Clipa
și n e m ă r g i n i r e a
Cât
m-ai fermecat, nebună,
Iubire,
pe-un țărm de mare!
Și
în zilele ... cu l u n ă
o
Și
în nopțile cu soare
*
Din
mănunchiul de secunde
Ale
vieții
de
iubire ,
Câte
uitarea ascunde ?
Câte
trec în amintire ?
Hoinăresc
adesea-n noapte
Pe
cărări cu amintiri...
Și
ascult ecou de șoapte
Ale
vechilor iubiri...
Dacă
n-ar fi amintiri,
Viața
ar fi un pustiu;
Primăvara
cu iubiri
E
izvoru pentru râu!
Mi-ai
deschis prin dimineți
Drum
spre f e r i c i r e . . .
De-aș
avea mai multe vieți
Să te cânt, I
U B I R E
!
Zorii
cheamă soare,
Amurgu
cheamă stele,
Iubirea,
primăvară
Și
doru, revedere...
Privesc
luna cum răsare
Pe
un cer spuzit de stele;
Ea
cu misterele sale,
Eu
cu dorurile mele...
Simt
cum anii Primăverii
Mă
prind în mreaja iubirii;
Mă
visez, prin poarta Verii,
Intrând
în lumea rodirii...
–
Rămâi
în suflet, rămâi,
Primăvară,
Primăvară!
Cu iubirile dintâi . . .
Și
visu
de rod în Vară...
Cum
să-ți mulțumesc IUBIRE?
Mi-ai
fost primul
Anotimp,
Mi-ai
lăsat
în
amintire
Clipe
dincolo de timp...
Cât
m-ai încălzit,
IUBIRE
!
M-ai
purtat prin Primăvară,
Ispitit de
floarea-ți rară,
Pân'
la punctu de topire!.
Calea
apei e spre mare,
Oricât
i-ar fi rătăcirea;
În
lumea de
pe sub
soare,
Calea
spre rod e IUBIREA!
Primăvara,
prin ninsoare,
Câte
flori vor lega rod?
Câte
gânduri peste mare,
Către
cer, vor lega pod?
–
Dintre
terestra iubire
Și
cereasca n e m u r i r e,
Spre
care-ți îndrepți
privirea?
–
Doamne,
eu
aleg IUBIREA
!
–
Ursitoare,
ursitoare,
Voi
în lume mi-ați ursit
Să
îmi duc viața sub soare
Ca veșnic îndrăgostit !..
Îndrăgostit
permanent...
Și
în vis și-n amintire,
Am
ajuns un dependent
De
sindromu
de iubire !
Peste-amurg
îmbrățișați,
Un
veac să fi fost dormit;
De
iubire-n
vis legați,
Un
sfârșit fără sfârșit...
Chiar
cu un sfârșit ce doare,
IUBIRE, dragă IUBIRE,
Tu devii nemuritoare
Când
învii prin amintire...
IUBIRE
cu zâmbet blând,
La
i c o a n ă te așez;
Și
adorm cu tine-n gând
Ca
mereu să te visez...
Cât
m-ai fermecat, iubire,
Cu
lumina ce o porți!...
Câte
nopți, și câte zile...
Cîte
zile, câte nopți!¡
Simt
mângâierile-ți
calde
Prin
Primăvară, fermecat;
Lasă-mi
vraja să mă scalde
Prin
Anotimpuri,
ne-ncetat...
Te
port oriunde, oricând,
Te
port în suflet și-n gând;
În
vis și în amintire . . .
Cum
și tu mă porți, IUBIRE!
PRIMĂVARĂ, DIMINEAȚĂ
. . .
Cine
n-are, soarta plângă-și;
Iubirea e totu - n viață,
Iubirea
e viața însăși!
Viața
ca un dar din har
Ar fi vis și amintire ;,.
Totu-n
lume-ar fi-n zadar
Dacă nu ar fi IUBIRE !..
*
Dimineața,
într-un an ,
M-a'mbătat
lumină nouă;
Ca
vrăjit parc-așteptam
O
minune-n stropi de rouă...
Zi
de zi și an de an...
Printre
flori în risipire,
M-a
mângâiat cu alean
Și
m-a scăldat în iubire,,,
Când
flori cădeau rânduri-rânduri
Din
tei, ca ecou de ș o a p t e,
Urmăream,
căzut pe gânduri,
Trenu
ce-o ducea în noapte...
Î
n zile triste, spre seară,
Lângă
teiul desfrunzit ,
Așteptam
în vechea gară
Trenu
ce n-a mai venit.
–
Primăvară,
ai plecat
Firu
timpului să-l torci
Din
iubirea ce mi-ai dat!
La
primăvară, te-ntorci ?
Prin
ce gară, în ce vreme,
Acel t r e n o fi trecând?
–
Primăvară,
prea devreme,
Mi-ai
rămas numai în gând!
Acum
chiar de
o chem iară
S-o
întorc...
Oare,
mai pot?
–
Unde-ai
plecat Primăvară,
Cu
iubirea ta cu tot ? (după
Eminescu)
*
–
Primăvară
cu noroc ,
Nu
mi-ai dat potop, nici foc;
Doar
căldură din iubire
Și
ploaie pentru rodire...
Cu
izvoru-n Primăvară,
Iubirea
nu o să moară;
Nici
în Vară, nici în Toamnă,
Nici
în troiene de Iarnă ....
Iubire
în suflet, iubire în gând;
Iubire
în zi, iubire în noapte;
Iubire
oriunde, iubire oricând,
Iubire
mereu, iubire în toate...
*****
