A n o T i m p u   R o d i r i i

("V a r a")

Luminoasă-i lunga Vară

Când iubirea leagă rod!

Suflete-n lumină clară

Își înalță spre zări pod;;

A iubirii năzuință

Și-a rodirii nevoință,

Puritate și păcat ;

Doamne, cum le-ai împăcat?

Arome, parfum, culoare...

Din zâmbete de la floare,

Au în lume o menire :

Doar rodire prin iubire!..

Culori, arome şi cântări,

Dans, zâmbete, frământări;

Misterele i u b i r i i ,

Miracolu r o d i r i i ...

În perpetuul spectacol

Zorii poartă dimineață;

Rod din iubire, miracol ,

Transpune viața în viață!!

Sămânța ascunde-n ea

Viață nouă de la soare;

Strălucirea de la stea

În terestra-mbrățișare!¡

Se iscă o viață nouă

Din iubirea Primăverii;

Strălucire-n strop de rouă

Pe-o floare-n soarele Verii ¡

Frânturi de gând,

Petale-n vânt...

Florile iubirii,

Miraju rodirii !

I-e dat vieţii să se lege

De nestrămutata lege:

Intră pe-a rodirii poartă

Doar cei ce iubire poartă...

Zâmbetu iubirii

Deschide calea rodirii;

Iubirea e doar o poartă

Spre rodu ce-n sine-l poartă.!.

Floarea-i poarta către fruct ;

Fructul, către-o nouă floare...

Totul trece, ne - ntrerupt ...

Trece,-nvie, și iar moare,.,.

Câte flori în risipire

Își pierd visu de rodire?

Din ale rodirii fructe ,

Câte oare-ajung defuncte?

Multe flori nu fac sămânță,

Lupte-s fără biruință ;

Fără adâncă iubire ,

E-n zadar orice zidire.

Nu-i pom fără înflorire,

Și nici ploaie fără nor;

Nu-i iubire fără dor,

Și nici rod fără iubire.

În rodu Verii transcende

Năzuința Primăverii;

Mirabila sămânță

Intră în legende.

A rodului văratec fortăreaţă,

Sămânţa zboară în vânt ;

Ca să-și afle-un loc de viață,

Întâi se-ascunde-n pământ...

Multe le-am înțeles, Doamne,

Dar rămân mereu perplex

Când miracolu vieții

Îmi apare-așa complex!

Petrecute de noroc,

După ascunse formule,

Țes al vieții mistic joc

Ioni, dipoli și molecule...

Viața-ntreagă e-n esență

Un univers de reacții ...

Explorând alte-universuri

Prin subtile interacții !¡.

Mă joc cu o p o e z i e

Ca un chimist-astronom;

O țes de la g a l a x i e

Până-n hăuri de atom ¡!

Reale și virtuale,

Lucruri aievea, iluzii...

Îmi croiesc, năuc, cărare

Printr-o junglă de confuzii...

Tot iau atitudine ,

Cu iluzii mă tot cert;

Am doar o certitudine:

Nimic în lume nu-i cert!

Mă minunez dimineața

Că trăiesc pe-acest Pământ;

Până-n seară-mi petrec viața

De la leagăn la mormânt!¡

Omu-i singura ființă

Simțind ale vremii valuri,,,

De la izvor pân' la mare

Curge-n râu constrâns de maluri.,.

Orice ființă are-o soartă ...

Norocu prin lume-o poartă;

Fericită / blestemată ...

Între rai și iad purtată ¡.!

C-o ispită de la sân,

În unduirea de fân,

În al Verii Anotimp,

Tot încerc să ies din timp...

Prin iubire și gândire

Trăiesc Vara de rodire;

Cu o carte, cu un pom...

Și-o viață nouă de om...

Viața vieții e rodirea

Din lumina de la soare;

Moartea morții e iubirea,

În clipa de - mbrățișare !

Pot fi bucurii să doară

Și dureri ce dau speranță;

Înălțări care doboară

Și căderi care înalță!¡

De la izvor pân' la mare

Cobor pe râu tot la vale;

Plutesc pe-un nor spre izvor:

Simt căderea născând zbor!¡

Și răul mai trece-n bine,

Bezna în lumină ;

Iadu solar e izvoru

Raiului Grădină...

Dintre mii și mii de stele

Luminând nemărginirea,

Numai una dintre ele

Ține pe Pământ iubirea...

În cumpăna nopții,

La ceasu hodinii:

Lumina speranței -

Speranța luminii!

Gându, sufletu... e greu

Să încapă în veșminte;

Tot încep și las mereu

Deschise șiruri de cuvinte...

Gândurile-n constelații

Își caută casă-ntre stele;

Sufletu-n cânt de vibrații

Este prins în joc de iele...

Planete, risipite stele ...

Prin constelații se împart;

Așa și gândurile mele ,

Se tot adună, se despart!.¡

Terra-i punct în Univers.

Eu, punct în a Terrei lume!

Cum să pot cuprinde-n vers

Lumea punctelor - minune ?

Să trec r â u l ce separă ,

Mi-am făcut din gânduri punte;

Mi-am făcut din gânduri scară

Ca să urc spre cer din munte ;¡

Mi-s prieteni ceru și marea,

Izvoru – de-i simt răcoarea;

Vântu – dacă i-ascult cântu;

Gându – dacă-i știu cuvântu!?

Muntele cu noru,

Sufletu cu d o r u;

Marea-n larg cu vântu,

Gându cu cuvântu;

Gânduri nude mintea naște...

Îmbrăcate în cuvinte,

Cine le va recunoaște

Numai după-mbrăcăminte?

Din focu sacru o scânteie,

Din gânduri rătăcite o idee,

Aprind o flacără de vers

Ce-mi luminează-n univers!

De la gând

Pân’ la cuvânt,

Lumini c e r n,

Umbre se-aștern...

Același gând, alte cuvinte...

Alte cuvinte,-același dor...

Același dor, în altă minte...

Alte gânduri care dor!..

Gândurile se ciocnesc,

Fierb, strigă, se limpezesc;

Trec apoi din vers în vers

Ca leac la suflet dispers.

Iscate de gând,

Păstrate în suflet,

Când râd și când plâng,

Simt doruri în umblet ...

Pe drumu vieții mergând,

Împletesc suflet și gând;

Dar nu reușesc a spune

Cât instinct, cât rațiune?

Ca izvor din întuneric

Îmi ies gânduri la lumină

Transpunând vraja feeric

Dintre stele ce sus_pină...

Apă cu apă se-adună,

Vânt cu vânt, stele cu lună;

Gând cu gând și dor cu dor –

Se-mpreună-n felu lor...

Mă întreb ce aș fi fost

Fără tine-n drumu meu?

Întrebarea-i fără rost:

Fără tine, n-aș fi eu!

Multe gânduri trec prin minte

Dar puține-ajung cuvinte...

Gândurile nerostite

Semințe-s neîncolțite.

Semăn gânduri prin grădină

Să răsară la lumină;

Le descânt și le desferic

Să nu piară-n întuneric...

Cuvintele-s într-o carte

Semințe-așteptând căldură;

Le-nvie din somn de moarte

Ochi iubitori de lectură ...

Gânduri? - Stelele puzderii

Răsărind pe bolta nopții...

De ele să nu te sperii ;

Luminează noaptea bolții¡¡¡

Privind o baltă, profund,

Pot să văd din două, una:

Ori nămolu de la fund,

Ori ceru-nstelat și luna!¡

Într-o lume de mistere,

Văd adesea doar himere...

Parcă-s cu mintea la Golia;

Aievea ori p a r e i d o l i a !?

E-o limită-n ce vreau să spun,

Gândurile - ncorsetate ;

Se mișcă gându-n libertate

Numai la nebun ...

E-o linie ce desparte

Gându drept de nebunie?

Ce-i între gânduri deșarte

Și gânduri din poezie ..?

Un gând ieșit din comun . . !

E-un gând bun ori gând nebun?

Pentru unii - i nebunie ,

Pentru alții-i poezie !¡

Nesecat izvor de gânduri

Lasă urme pe hârtie . . .

Lumini-umbre, rânduri-rânduri,

Ca trene de poezie . . . .

Într-o lume plină de manele,

De instincte primitive, pervertiri...

Mai e oare loc și de-ale mele –

Trene-ale luminii din i u b i r i ?

Tot încerc demult, demult,

Să văd ce-i de nevăzut:

Fața nevăzut-a lunii,

Viața neștiută-a lumii...

Un gând gri mă cam snopì

Ca grindina snòpii:

O viață fără copíi

E-o lucrare fără còpii!

Vreau s-aud ce nu se-aude,

Vreau să văd ce nu se vede,

Vreau să aflu ce se-ascunde,

Și să cred ce nu se crede !?

După cum 'i-e scris în soartă,

Bătută de ploi, de vânt,

Singură, ea frunza, poartă

Toată viața pe Pământ...

Frunza iubește lumina;

Rădăcina, bezna-adâncă;

Pentr-un falnic pom, tulpina

E-o punte-ntre cer și stâncă!

Greu e pentru rădăcină

Să înalțe din pământ

Seva vieții spre lumină

Dintr-o beznă de mormânt!

Greu e și pentru tulpină

Să susțină pomu-n rod;

Între beznă și lumină

E solicitatul pod...

Rod prea mult

Dărâmă pomu;

Dor prea mult

Doboară omu!

Mă - ntorc la natură - n dată

Când gânduri mă chinuie-n minte;

Flori și păsări îmi arată

Ce nu pot spune prin cuvinte...

Pe cărarea mea de dor,

Am încercat și pas, și zbor;

La bine și la rău, și vesel, și mai trist,

Am cugetat mereu să știu dacă exist...                (cogito, ergo sum!)

Cugetu e-un râu

Cu izvoare-n suflet;

Sufletu e-un lan de grâu

Cu stropi de rouă din cuget...

– Bulgăraș dintr-un cuvânt,

Te rostogolești prin gând,

Și crești în susul cărării

Avalanșa cugetării!..

M-atrage necunoscutu . . .

Aș vrea să-i știu conținutu;

Crede și nu cerceta ,

Sau caută și vei afla!?

Neodihna vântului

Și freamătu m ă r i i ,

Neliniștea g â n d u l u i

Dincolo de geana zării ;.

Mă mângâie sus pe stânci

A d i e r e a vântului;

Cântu liniștii adânci

Și liniștea cântului!¡

Nevăzute molecule

Am supus la cercetare...

Nu-s cumva și eu obiectu

Nevăzut al Cuiva mare ?...

La căldura de la soare

Distilez gânduri rebele;

Mi se duc cele ușoare

Și rămân cu cele grele...

Gândurile-s ca izvoare,

Se formează-n întuneric;

Și-n tăcere,-n chip himeric,

Prin cuvinte ies la soare . . .

Uneori ajung transpus,

Legi și teorii descos;

Legi relativiste-n sus

Și legi cuantice în jos¡!

Joc de stele și planete ...

Să se-atragă, să se-alunge,

Când prin forțe centripete,

Când prin forțe centrifuge!¡

Spațiu-ascunde și arată,

Timpu face și desface;

În Mișcarea generată,

E veșnic război și eternă pace!¡

Timpu face și desface ;

Timpu-nalță și doboară¡!

Timpu iscă război-pace,

Timpu naște și omoară;

Ale neiubirii suferințe greu le gust:

Gelozie, trădare, ură și dezgust.

Te rog, Doamne, Te îndură :

Dă vieților doar iubire, într-o lume fără ură!

Dragostea patriarhală

E-n dezagregare lentă:

Roade o modernă boală

Iubirea evanescentă . . .

Prin miracol de rodire,

Iubirea naște iubire;

O greșeală însă-i dură:

Când ”iubirea” naște ură!¡

Cum să ne schimbăm destinu,

Cum să curățăm cultura ...

Când iubirea-ascunde u r a

Precum șarpele veninu ?

Cum sunt salcia și plopu,

Renunțând la rădăcini ,..

Sunt și (p)omi de-și schimbă locu,

”Lăstărind” printre străini ... (!?)

Pruncii dorm în cuib matern

Ca semne de întrebare (?)

Vor dormi și-n cuib de lemn

Ca semnele de mirare (!)                       [după Geo Bogza]

Mii de ani aș scruta ceru

Ca să aflu adevăru...

Tot ce mișcă-n univers,

E, așa, doar fapt divers?

Văd pe țărm, sub raza lunii,

Cum ceru, valu și marea

Slăvesc temelia Lumii :

Spațiu, Timpu și Mișcarea.,!

Dumnezeesc e Timpu nesfârșit

Și S p a ț i u cel nemărginit;

Născând Mișcarea neoprită,

Iubirea prin har rodită !!!

Mișcarea-mpletește

Spațiu și cu Timpu;

Iubirea unește

Sufletu și Gându!¡

Prin spațiul astral zburând,

Unde-ajung? De unde vin?

Rătăcesc ca beat de vin

Și mă las purtat de gând...

Intimă - i imensitatea ,

Lumea gândului prin stele;

Imensă - i intimitatea ,

Lumea dorurilor mele!..

Aș vrea să îmi visez zboru,

Să văd fără margini zarea;

Aș vrea să mă poarte doru,

Să bat, ispitit, cărarea . . .

În dimineața clară , roua ,

Plânsă-ncet din ochii bolții,

Reaprinde vise stinse

În întunericu nopții...

Îmi luminează în umblet

Lună, soare, rând pe rând;

Peste adâncimi de suflet,

Și peste piscuri de gând¡!

Lumea-i și reală,

Dar și virtuală ;

La lumină apărând..!                 /Cum o vede Dumnezeu..!

Și-n oglindire de gând!..            /Și cum mi-o închipui eu!?.

Zboară soarele spre seară,

În lumi schimbătoare intru;

Mai puțin văd în afară ,

Tot mai mult văd înăuntru...

Ce-ar fi ziua fără noapte?

Ce-ar fi noaptea fără stele?

Ce-ar fi viața fără moarte?

Ce-ar fi moartea fără iele?

Închid ochii și adorm :

Lumea-ntreagă îmi dispare¡

Și când mă trezesc din somn

Reapare lumea mare ..!

Dac-ar fi noapte deodată

Peste lumea adormită,

Va dispărea lumea toată

Ca și viața-ntr-o clipită?

Tot pereche umblă

Ziua și cu noaptea,

Lumina cu umbra,

Și viața cu moartea¡!

Valea e cu dealu

Și apa cu valu;

Marea-i cu abisu

Și somnu cu visu!¡

Jumătate-s treaz,

Jumătate - n vis ;

Jumătate sunt în iad,

Jumătate -n paradis ¡!

Mă pregătesc pentru viață,

În zori, dis - de - dimineață;

Mă pregătesc pentru moarte,

În somn fără vis, prin noapte.

Când mă trezesc din somnu-mi fără vis,

În doar câteva clipe, o lume reînvie;

Iar când voi adormi în somnu-mi din abis,

În doar o clipă, lumea, e dusă pe vecie !

Privesc în cer și în adânc,

În atomi și nevăzute astre,

Ascunse lumi vederii noastre,

Ca să văd al vieții tâlc . . .

Planete, stele, galaxii,

Își poartă neodihna, jocu,

Prin nemărginiri pustii...

Și-n univers se-nvârte totu...

Pământu-i doar un punct în univers,

Eu, un punct pe-acest pământ;

Totu-n lume e dispers...

Și strâmt.

Încerc gându să-mi răzbată

Mai departe de departe ...

Când să cuprind lumea toată,

Se împarte, se desparte !.¡

Încerc eul să-mi întind,

Universu-n mine să-l închid;

Dar cu cât spre margini tind,

Mă dizolv in El când mă deschid...

Prin nesfârșitul univers

Alerg după-absolutu eluziv ;

Dar al gândirii spectru-i prea dispers...

Ș i - n    u n i v e r s    e    t o t u    r e l a t i v !

Mari întrebări îmi chinuie gândirea :

Cât de mare-i ?, cum e universu ?..

Răspunsu nu-mi va-ncununa demersu:

Din interior nu pot vedea clădirea !

Am cercetat spre margini infinitu

Cu gându-mi îndoit către un rost (?)...

Dar când eram pe punctu să-i deslușesc sfârșitu (!)

Am devenit iar punctu care-am fost (.)

Dincolo de punct, de virgulă, cuvânt,

Mii de neuroni se leagă într-un gând;

Și vieți, și lumi... destinu mondial,

Sunt doar o conjunctură de joc neuronal!?.

Mă uit în jos, mă uit în sus,

Cu ochii-nchiși, pe gânduri dus,

În atom și-n univers; Devin alt om:

Văd atomu univers și universu, atom!

Universu, dinăuntru,

Și dragostea, dinafară,

Nu se lasă cunoscute...

Oricât savanții-ncercară.

Închid ochii și tot zbor,

Fermecat, prin univers;

Doar cu al iubirii dor,

Pe aripa unui vers.!.

Privesc Sistemu Solar

Și mă minunez mereu;

Pe-o planetă ca un dar

Trăii să iubesc și eu !

Mi-e capu cât soarele,

Inima cât luna ;

Doru cât izvoarele,

Gând cât nopți 1001...

Prin universu pustiu ,

Numai foc și numai gheață,

E - un Pământ atât de viu !

Și cu moarte, și cu VIAȚĂ ;

Tot încerc, încerc, încerc _{o o o}

Să-mi strâng gândurile-n cerc;

Dar, vrăjite de ispite,

Zboară-n zări nemărginite ^{. . .}

Multe ai lume în tine!

Bucurii, tristeți... destine;

Minuni, viață, dar și moarte;

Unde le duci, lume, toate ?

Cu mintea-mi perplexă,

Adeseori cuget

La relația complexă

Dintre trup și suflet...

Cred în trup și cred în suflet!?

În păcat cred și în îngeri !?

Cred în rai și cred în iad !?

Cred în bucurii și plângeri ¡!

De-ar avea sufletu lacrimi,

Focu dorului și-ar stinge;

De-ar avea cugetu patimi,

Amintiri de dor și-ar ninge...

Mi-am plagiat adesea gându,

Sufletu n-am fost în stare;

Însetatu și flămându

Când vrea lună, când vrea soare ^{o /*}

La a sufletului taină

Mă gândesc mereu, mereu...

E greu să-mbrac trupu-n haină,

Dar sufletu ... şi mai greu !

Adesea trupu-i prea mic

Pentr-un suflet mare;

Și tot iese câte-un pic,

Prin cer, la plimbare...

Crescuți falnici, către soare,

Brazii drepți mor în picioare;

Fiindcă - n m ă r e ț i a lor ,

Nu se-ndoaie nici când mor !!!

Brazii nu se-ndoaie,

Brazii doar se frâng;

Ochii nu se-nmoaie,

Ochii numai plâng!!

Prin seceta verii ,

Tot nu moare grâul;

Deși moare valu,

Tot trăiește râul...

Viitoru e în c e a ț ă

Iar prezentu-i o clipită;

Doar trecutu este viață,

Dar o viață r i s i p i t ă...

Se-ntoarce apa-n izvor,

Înspre locul cunoscut;

Înapoi, spre viitor ..!

Înainte, spre trecut ¡..

Mor și-nviu, înviu și mor

Cu fiecare clipă ...

Clipele, în zboru lor,

Se nasc și mor în pripă...

În fulger e și timp, și spațiu, și mișcare...

Dar nu despică ceru în zadar?

Unde nu-i vreme, nici hotar,

În găuri negre totul moare!

+1 și –1

E a fi și a nu fi ;

Cum e flacăra și fumu,

Cum e-o noapte și o zi !¡

Trăim lumi imaginare,

În viitor și-n trecut . , .

Prezentu de-o clipă moare

În clipa când s-a născut .

Clipa dată e sfârșitu

Clipei precedente,.

Și este și începutu

Clipei ascendente.,

Doar din amintiri și visuri

Mi se împletește v i a ț a.!,

Între-"a fost" si ce "va fi"

Prezentu-i doar interfața!

Trăim trecutu-n prezent

Cu gându la viitor ;

Mâine, ieri va fi absent

Fără al iubirii dor !

Agățat de-al clipei punct ,

În timp-spațiu sunt proscris

Între un trecut defunct

Și-un viitor spre abis !;¡

Astăzi e ”ieri” pentru mâine

Și e ”mâine” pentru ieri;

Prin viitor și trecut

Azi merg aventurieri.,.

Nicio ființă nu-i perfectă,

Devreme ori târziu, moare;

De la om pân' la insectă,

Totu-i vis în așteptare...

Atâtea lumi îmi trec prin cap,

Lumi ce-s toate virtuale!...

De ce lumile r e a l e

În cap nu-mi încap?

Real, cel care-s acum,

Îs virtual în clipa care trece;

Schimbător pe-al vremii drum

Devin mereu când sclav, când rege!.

A mai trecut un an în lumea virtuală!

Și altu-n urma lui de-ndată va sosi;

O clipă, doar o clipă, e lumea cea reală

O punte, doar o punte, între a fost–va fi!._¡

Realități, lumi paralele,

Trăiesc în ele rând pe rând;

Când mi se schimbă gând cu gând,

Sting lumina pe pământ, mă teleportez în stele...

În ale vieții rupte așternuturi ...

Avem mereu sfârșituri și-nceputuri;

Prin spații și prin timpuri siderale

Fără-nceput, sfârșit, e orice cale...

Dispar toate-n depărtare;

Dar și prin apropiere...

După zare-i altă zare,

După punct e doar tăcere.

Prin s p a ț i i siderale,

Prin mii de ani-lumină,

Puține par reale ;

Iluzii-s la-ndemână!?

– Pământule, corp ceresc,

Cu tine tot rătăcesc . . .

De-unde vii? Unde mă duci?

De ce ești, tot, plin de cruci?

– Pământule, stea frumoasă,

Mi-ai fost drum, și mi-ai fost casă;

Drum de gânduri printre stele,

Casă dorurilor mele . . .

– Cum poți mereu să îți duci zboru ,

Pământ fără aripi, în ceresc spectacol?

– Tot așa cum tu - ți duci doru ,

Copilu meu, miracol din miracol!

– Pământule, strop de soare,

Ai și arșiță, și ger ;

Dar prin petale de floare

Tot îți cad iubiri din cer!!!

Miraculoasele prefaceri ,

Prin spații oarbe-s noi iviri;

Eoni de timp, eterne coaceri,

Și efemerele - nfloriri . . .

Pe cer, soare rotitor ...

Stele vii, după ce mor ...

Un cer de iluzii seduce călătoru!?

Și-amintirile iubirii încă îi ard doru ...

Stau pe loc? Zbor cu Pământu?

Mă îmbăt cu apă rece

Când mă duc prin TIMP ca vântu

Și nu-l văd, nu-l simt cum trece . . .

Mai departe de departe,

Mai aproape de aproape,

Lumea-n două mi se-mparte

Prin fereastra dintre pleoape,_: .

Ceea ce văd înăuntru,

E mai mare ca afară;

Geana ochilor e zarea

Ce unește și separă .,.

De privesc până la culme,

O, Doamne, ce mică lume!

Numai dincolo de zare

Mi se-arată lumea mare...

Cine merge prea departe

Și fără teamă de moarte,

Arată la lumea-ntreagă

Cât de departe să meargă...

Pe-o înnoptată cărare ,

Privesc lung, pe cer în sus,

Stele reci clipind în zare,

Stele care sunt și nu-s...

Tot râul dispare-n mare,

Marea-i un focar de ape...

Ciocârlii dispar spre soare,

Soarele-i izvor s-adape ¡...

Marea-i cimitir de râuri,

Ca și dunele-n pustiuri...

Suflete - n veci agitate

Și-n viața de după moarte...

Marea-i cimitir de râuri,

Viața-i cimitir de clipe;

Odihnă prin neodihnă

Caută să se înfiripe.!

Pe marea vieții-s Ulise,

Ademenit de iluzii ;

Amintiri și vise

Îmi hrănesc confuzii !?

Valuri-valuri caută calea

Unde cerul pupă marea;

Muntele-și ascunde valea,

Eu tot rătăcesc cărarea...

Soarele "merge" pe cer...

Însă doar numai privește

Terra care se rotește

Într-o lume de mister...

Aș pluti și eu ca noru,

Leneș, fără să gândesc;

Dar nu mă lasă izvoru

Celor ce mă ispitesc!?

Punct cu punct, mic din nimic,

Zidesc spațiu, câte-un pic...

Până dincolo de stele...

Și-n nimic, zidirea-mi piere

Gândurile-și caută locu:

Amintirile-n trecut,

Visurile-n viitor,

Și-n prezent norocu...

Copil al vremelniciei,

Prin lumea risipei,

Caut clipa veșniciei

Și veșnicia clipei...

Timpu e ca Dumnezeu,

Nemărginit și etern ;

Face / desface mereu ,

De la Rai până-n Infern!¡

Între TRECUT - VIITOR,

Ale VREMII veșnicii,

Pâlpâie clipe ce mor,

Nălucire de stafii !.¡

Imposibilă e viața

Fără speranță și uitare!

Dar vine-o vreme când speranța

Se pierde pe-a uitării cale . .

Somnu e lipsa gândirii,

Lipsa luminii e noaptea;

Ura e lipsa iubirii,

Uitarea e moartea.

Viața e iubire,

Iubirea e vis ,

Visu-i amăgire,

Amăgirea-i paradis.

Viața-i de iubire plină,

Iubirea-i plină de har,

Haru e plin de lumină,

Lumina-i din iad solar.

Nu vreau să trăiesc degeaba,

Iscodesc și mă frământ

Să văd al păsării cânt

Și s-aud cum crește iarba !?

Ce-aș fi de nu aș vedea

Lumea ce mă înconjoară?

Flori, stele și fulgi de nea...

Și iubirea-n Primăvară ?

Ce-aș fi de n-aș auzi

Cântu zorilor de zi?

Trilu ciocârliei,

Oda bucuriei?

De-aud floarea înflorind

Și văd cântu dimineții ,

De-mi simt sufletu iubind,

Înțeleg și rostu vieții ...

De-aud floarea-n zori plângând

Și de văd freamătu nopții ,

De simt clipa-n zbor trecând,

Înțeleg și rostu morții .

Fără de speranță,

Fără de uitare,

Fără de iubire,

Orice suflet moare.

În viața ce o trăiește,

Omu-i supus legii sorții:

Pas cu pas îl însoțește

Raza vieții, umbra morții ¡!

Atâtea gânduri mă apasă

De dureri durute-n lume ,

Să-nțeleg durerea ne-nțeleasă

A fiecărei vieți care apune !

Gândurile-s diferite ,

Bucuriile... de-asemeni;

Doar în faţa suferinței

Suntem toți egali în termeni.

Împărați ori cerșetori,

Soarta ne alege ;

Dar toți suntem muritori

Sub aceeași lege .

Dacă n-ar fi suferință,

Viața nu ar fi frumoasă;

Fără noaptea-referință,

Ziua n-ar fi luminoasă.

Am apărut la miez de veac,

Veac al vitezei și-al științei;

Și iubirea mi-a fost leac

La blestemu suferinței.!.

Mi-ar plăcea să mai trăiesc,

Să văd unde-ajunge lumea;

Pe pământ, cât rătăcesc ,

Vreau să-i înțeleg minunea...

Spre lume-i fereastră,

Spre suflet oglindă ;

Ochiu-n viața noastră

Două l u m i colindă.

Soarele de-azi-dimineață

Pleacă după culme ;

Când se stinge-o viață,

Apune și-o lume .

Îmi pot înțelege viața

Dacă înapoi privesc...

De nu privesc înainte,

N-aș putea s-o și trăiesc!

Întrebări m-au ispitit

Să-nțeleg realitatea;

Spațiu zero - infinit,

Clipa și eternitatea...

Gândesc lumea științei,

Lume măsurabilă;

Trăiesc lumea ființei,

Cea inexprimabilă ! ?

Brâncuși viața șlefui

La esența-i pură ;

Eu câte-un gând migălii

Pân' la cuadratură .

Florile se nasc și mor ,

În tăcere cresc, se-neacă;

Doar la om e-un act sonor

Și când vine, și când pleacă...

Oare câte flori, câți fluturi,

Prefac mugurii-n rodiri?

Neisprăvite-nceputuri,

Neîmplinite iubiri...

Văd prin fum de alchimie

Timpu cum se înfiripă ;

Clipele nasc veșnicie ...

Ce durează doar o clipă.

În fotografie,

Zboru clipei e oprit.

Zâmbet din privire vie,

În timp-spațiu-ncremenit!

Timpu - i o minune –

Răbdător, zidește-o lume!

Timpu - i însă și de vină –

Ceea ce zidește, preface-n ruină ¡

Timpu face și desface,

Continente, zei, imperii...

Iubiri, războaie și pace...

Gânduri – pleavă și puzderii...

Gândurile-n cer, rebele,

Sufletu – fluture-n vânt,

Caută casă printre stele,

Cuib iubirii pe pământ...

Am păstrat iubirea în casa gândirii,

Am păstrat iubirea, în suflet, cu dor;

Atunci când se iscă fulgeru-amintirii,

Casa-i luminată, sufletu-i izvor . . .

Sufletu îmi e izvoru

De unde îmi vine doru;

Din zori în vremea-asfințirii,

Sufletu - i casa iubirii . . .

Ce valoare are vântu

Dacă nu-i simt răsuflarea?

Ce valoare are gându

De nu-i exprim cugetarea?

Izvorând mereu din minte,

Care oare mai mult dor?

Gândurile care mor

Sau cele născând cuvinte?

Când de gânduri mă frământ,

Pun urechea la pământ ;

Și în lumea de mistere

Mă refac prin re’nviere...

Câteodată mă frământ

Despre rolu-mi pe pământ:

Piesă-n angrenaju lumii ,

Ori o boabă-n viața spumii ?

Dispare roua din flori

Când soarele o străbate;

Se topește noaptea-n zori,

Visu în realitate . . .

Devin mai tânăr în zboru

De astăzi spre ieri ;

M-aș întoarce-n viitoru

De alaltăieri . . .

Mâine, ieri fu ficțiune,

Astăzi e realitate...

Virtualul viitor

E real când moartea-l bate!

Trăiesc și-n vale, și-n deal;

Și real, și virtual ;

Absolut și relativ ;

Obiectiv și subiectiv !¡

De-acum eu, acesta nou,

Sunt la acel vechi ecou;

Prin lumină şi-ntuneric,

Sunt real şi sunt himeric.

Mai grea ca biruința

E pacea biruinței ;

Mai grea ca suferința

E teama suferinței ...

Viața-i din focu din soare

Și din apa din izvoare;

Cum de foc și-atâta apă,

Nici nu arde, nici se-neacă ?

În noapte sau zi cu soare,

Lumină sau beznă-adâncă,

Viața-i, pe stâncă, o floare,

Viața-i, sub floare, o stâncă!

Există viață și-n pustiu,

Există viață sub ghețari;

E tare și-i firav ce-i v i u,

Ca un clipit de ochi stelari...

Când gândesc ,

Stapânu-s eu ;

Când visez ,

E Dumnezeu !

Caut în cap, prin partea dreaptă,

Leac la boala de-altădată :

În piept, pe la partea stângă,

Focu nu vrea să se stingă !..

Unde e răbdarea de a contempla?

Unde e nevoia de a reflecta?

Unde mai e delectarea?

Unde-s munții! Unde-i marea!

În lume e-atâta u r ă ,

Boli, războaie și tortură;

Adu-le, Doamne, pieirea!

Să rămână doar iubirea!

Omizile se târăsc

Pe florile în plângeri;

Când fluturi zămislesc,

Blestemele nasc îngeri...

E târâtul o obidă

Ca apoi să poți zbura ?

Se târăște o omidă

Ca aripi să i se dea ?

Ce-a fost ieri,

Azi nu mai e;

<h t t p://3w...>,

Alte lumi, alte plăceri.

În a lumii nebunie,

Internetu-i peste tot;

Mereu caut în poezie

Refugiul ca antidot .

Poezia-ascunde-n ea

Un cântec necântat încă;

Mugure, iarna, sub nea ,

Vis de floare-n noaptea-adâncă...

Dintr - un loc uitat de vreme

M-am transpus în noi sisteme:

Alte vremuri, alte locuri,

Alte reguli, alte jocuri...

Coboram, fecior, în lume,

Din satu meu de pe culme;

Dintr-o lume de poveste,

Într-o lume cu tempeste!¡

Caut în lume har,

Însă mai suspin;

În loc de nectar

Mai găsesc venin.

Lumea-i business, iar și iar;

Ce-i frumos, e în zadar...

”Modernu”-i tentacular...

Totu-i BANU cel murdar !?                       (Only money talks!)

E și pace, și război ;

E și ger, e și fierbinte;

Merge lumea înapoi ?

Merge lumea înainte ?

Când puterea dragostei

Va-nvinge dragostea puterii,

Lumea va cunoaște pacea

Și lumina re'nvierii .                                  [după J. Hendrix]

Prinsă-n iureș debordant,

Ce mai ține omenirea ?

Lucrul cel mai important

În viaţă-i i u b i r e a !

Într-un mediu apoetic,

Pare că totu-i sintetic;

M i n t e artificială

Într-o lume virtuală !?

Nu am timp! Mereu mă plâng;

Și cât timp am irosit !

Câte clipe eu le strâng ?

Câte clipe-am risipit ?

Astăzi nu mai avem timp

De povești, de poezie ;

Morți-s zeii din Olimp,

Moartă înc-o "nerozie"!

Arde Terra, arde, arde...

Se tot întinde pustiul ;

Va fi ca Venus și Marte ,

Va fi omului sicriul !?

Când vântu alungă noru

Ar putea seca izvoru ;

De se-ofilește iubirea,

Intră-n suflet pustiirea.

Mă mai întorc însetat

La secatul meu izvor ...

Doar o lacrimă mai curge

Pe-obrazu-mi uscat de dor.,.

Când izvoru mi-e secat,

Arde sufletu - nsetat ;

Arde totul pe pământ,

Pe pământ uscat de vânt ...

Setea florii când nu plouă

De nu poți s-o înțelegi,

Privește stropu de rouă,

Că-i lacrima lumii-ntregi!

Multe lupte-s într-o viață,

Însă două stau în față:

URA cu IUBIREA ;

UITAREA cu AMINTIREA !¡

Neodihna și odihna,

Bucuria și tristețea,

Zbuciumul și tihna:

Tinerețea - Bătrânețea !?

Caut viața ideală :

Calea ce nu rătăcește,

Adevăru ce nu-nșeală,

Iubirea ce nu sfârșeste...

Îmi trăiesc Vara crescendo,

Ca-n Boleró de Ravél . . .

Din Toamnă va fi morendo,

Stins ecou de menestrel . .

Încerc să urmez o antică filosofie ,

De-ale lumii frământări să fiu detașat;

Dar nu sunt sigur dacă, în ataraxie,

Sunt afurisit sau binecuvântat !?

Spiritu e-nțelepciune, adevăr și timp:

Valoare, virtute și supremu Zeu ;

La înălțimea Muntelui Olimp ,

Pe scara poeziei încerc să urc și eu ¡

Câtă pulbere de s t e l e

Văd pe cer în nopți senine***

Câtă pulbere de c l i p e

Cerne vremea peste mine!!!

Prin perpetuă rotire,

Ne dă Terra zi și noapte;

Prin miracol de iubire,

Am primit viață și moarte,.

Gându caută ziua,

Visu caută noaptea;

Fructu caută viața

Și pustnicu moartea.

Visând un tărâm astral ,

Pierd întreaga-mi greutate;

Și, ajuns imponderabil ,

Plutesc doar prin lumi visate¡

Urcă soarele pe boltă,

Eu fierb visuri în retortă;

Voi afla pân’ la chindie

A gândului alchimie?

Pentru mâine am doar visuri,

Pentru ieri doar amintiri;

Între raiuri și abisuri ,

Astăzi am doar ispitiri!

Din amintiri și speranțe

Se-mpletește firu vieții ;

Consonanțe, disonanțe...

Și dileme-n intersecții !?

Verile m-au înălțat

Prin iubire și rodire ;

Toamna, Iarna - (așa-i dat!?)

M-or coborâ-n amintire ¡!

Răsturnat pe axa lor ,

Anii-mi dau ce n-am avut:

Amintiri din v i i t o r ...

Și speranțe din trecut !¡

I n c r e m e n t a                                       C r e ș t e r e ...

Atque decrementa;                                    Și-apoi descreștere ;

Lex orbis (est) verum:                               E-a lumii lege (nedreaptă):

Tempus edax rerum !?                               Timpu ce face nu iartă ! ?

– Vară, Vară, dragă Vară,

Prin catrenele rodirii,

Luminează-mi peste seară,

Anotimpu desfrunzirii !