A n o T i m p u    d e s f r u n z i r i i

("T o a m n a")

Toamna admir rodu Verii

Și  rămân  e x t a z i a t;

Printre umbrele-nserării

Văd apusul c o l o r a t...

Sosí , cu toamna de - afară ,

Și Toamna mea într-o seară;

Simt plutirea-i siderală

În lumină ireală...

– Vii cu-atâta nostalgie ,

Cu-amintiri din Primăvară

Și rodirea de - astă_Vară ...

Toamna mea, prea timpurie..!

În veri, TRECEREA-i urcuș,

Ca   s o a r e l e   dimineții;

Vine Toamna... și de-acuș,

Cobor înspre Iarna vieții.

Caut prin frunza tot mai rară,

Iubirile de-astă Vară?

– De ce, Vară, ai plecat

Și Toamnei reci m-ai lăsat!?

Iluzia speranței

Mă-nsoțește încă ;

Doru   r e z o n a n ț e i

C-o floare pe-o stâncă !¡

Înăuntru, ca și - afară ,

Anotimpuri trec, se-ntoarnă;

A fost toamnă-n Primăvară,

E primăvară și-n Toamnă !..

Vine-n vis iubire nouă;

Cum să o aflu acum?

E ascunsă-n stropi de rouă,

Ori e risipită - n   f u m ?. .

Miraculoasă-i povara

Iubirii din amintire!

Port în suflet Primăvara

Înflorită de iubire . . .

Surâs, joacă și uimire;

Cânt, visare și iubire;

Gânduri, trudă și rodire;

Spațiu, timp și desfrunzire...

Pe Vară, gânduri mă rod

Că rămân pom fără rod;

Pe Toamnă gânduri mă dor

Că rămân cu-al Verii dor...

Soarele-și scurtează drumu,

Toamna,-ntre genele zării;

Amintiri mocnesc în scrumu

Lăsat de căldura Verii . . .

Ne-am iubit zile de vară

Pe țărmu mării-amândoi;

Toamna mai căutăm spre seară

Marea - ntoarcerii din noi !¡

Vin amintiri, rând pe rând ...

Și-au croit poteci prin gând;

Îmi luminează prin umblet,

Și-au făcut casă în suflet!..

La soarele Toamnei, sumbrei,

Mai uit de haina ruginii

Când ascult tăcerea umbrei

Și văd cântecu luminii ..!

Toamna, lumina suspină,

Primăvara, îmi zâmbea;

Cu sufletu în lumină

Sunt și eu cum este ea !?

Sunt și pomi care-nfloresc

Și toamna, a doua oară ;

Sunt și inimi ce-și doresc

Iubirea din Primăvară...

Păstrez câte-un zâmbet drag

În    i l u z i a    privirii . . .

Îl văd din al Toamnei prag

Prin ispita amintirii . . .

. . . Nu te lasă amintirea

Când vrei ca să uiți iubirea;

Amintirea-n brațe-o strânge

Și nu plânge!, nu mai plânge!

Frumoasă mi-e și Toamna ..!

Chiar dacă pe ape nu mai zâmbesc lotuși;

Pe covor de frunze mai dansez cu Doamna...

Și totuși . . .                                                            [după Arghezi]

Prin pădurea despletită,

Pe poteca înfrunzită ,,,

Mai dansez încă o toamnă

Dansu zilelor de Toamnă ...

Ajuns pe drumu către seară,

Să compar, o voce mă îndeamnă,

Seninul unei dimineți de primăvară

Cu-amurgul unei seri de   t o a m n ă...

Mi-e Toamna o primăvară

Cu-nviere și iubire.,

Și-năuntru, și-nafară...

E-aievea sau amintire ?

La   iubire-n  Primăvară,

Aș vrea, Doamne, să m-arunci;

Să sar de ”aici” ”acolo”

Și ”acum” să fie-”atunci”...

Pentru-Anotimpu Iubirii

Plătesc bir cu desfrunzirea;

Redă-mi, Doamne, cum dai firii,

Primăvara cu iubirea !

De ce-s, Doamne, osândit,

Păcatele tinereții

Să le ispășesc, rănit,

Acu,-n anii bătrâneții?

E ceață și plouă, plouă...

Nu se mai aprinde focu ;

Ajuns vechi la vreme nouă,

Îmi mai aflu-n lume locu ?

Într-o vreme, mai devreme,

Tot căutam iubirii semne...

Într-o vreme-a amintirii

Tot mai caut urma iubirii...

Pe cât este de frumoasă,

Pe-atât e de dureroasă

Iubirea din amintire,

Amintirea de iubire...

Trece timpu fără milă...

A sosit vremea-nserării;

Ce ne-a mai rămas, copilă,

Din iubirea Primăverii?

Ții minte-mbrățișarea lungă

De parcă nu s-a terminat?...

De ce uitarea ne-o alungă,

Neîncetat, neîncetat ?..

Cum vin norii, nor cu nor,

Vin și doruri, dor cu dor;

Vin și se duc, ceas de ceas,

Drag cu drag din ce-a rămas...

Vraja dintâi a iubirii

Pierí-n roua dimineții;

Însă stropii amintirii

Mai sclipesc prin pâcla ceții...

Prin izvoare munții plâng

Râuri de lacrimi spre mări;

Când iubirile se frâng ,

Le poartă vânt peste zări

Mă-nfioară câteodată

E m o ț i i  de  altădată...

Și tot intru-n consonanță

Cu iluzii de speranță . . .

Vin ca-n vis, la drum de seară ,

A m i n t i r i  ce  mă - nfioară;

Topind  Toamna  desfrunzirii

În PRIMĂVARA iubirii !¡

Ochii-mi râd și plâng pe rând,

Ochiul drept și ochiul stâng;

Ochiul stâng și ochiul drept

Plâng și râd când te aștept;

Trăiesc în nopțile   l u n g i

Iubiri ce-mi mai vin în vis;

– Uitare, să nu le-alungi,

Că din rai cad în abis¡!

Retrăiesc de două ori

Primăvara cu iubiri:

Prin vise până în zori,

Și apoi prin amintiri...

Ca să-ți rup vălu uitării,

M-aș recompune-n trecut;

Și în umbrele-nserării ,

Ți-aș mai cere un sărut!

Tot mă mai îmbeți, iubire ,

Când îmi vii noaptea în vis;

Ce păcat că-i amăgire...

Și mă trezesc în abis !

Se-ntoarce apa-n izvor

Prin nori izvorâți din mare;

Se întorc lacrimi de dor

Din iubirea ce nu moare...

Înotând pe valu mării,

Te mai caut în geana zării;

Tot mai rătăcit e valu,,,

Și tot mai departe malu...

În gând tot mi-apari, iubire,

Parcă știi că te aștept;

Mă-nfiori de amintire

Ca-altădată de prezent...

M-au vrăjit stele arzând

Peste iubirea din crâng;

Număr stele căzătoare

Peste iubirea din zare...

Simt o stranie magie

Privind zâmbete pe fețe

Din anii de tinerețe . . .

Doamne, câtă nostalgie !

Am dat vremea înapoi,

Doamne, ce magie am!

– Iubito, suntem noi doi

În vremea când ne iubeam!

" – Copile, nu te-amăgii,

E-o lege nestrămutată:

Doar în vis mai poți iubi

Cum ai iubit altădată!"

Uneori, în vremuri sumbre,

Am îmbrățișat doar umbre;

Dragostea-n umbra Iubirii

E doar umbra Fericirii!¡

Ți-am trimis cuvânt,

Freamătu  chemării...

Și-am primit prin vânt

T ă c e r e a   u i t ă r i i

Un dor mă frământă

Și nu îmi dă pace

Când tăcerea cântă

Și   i u b i r e a   tace.

Soarele-mi mângâie fața,

Seara cât și dimineața,

Cu-ale sale două fețe,

Bucurie și tristețe..

Râd, suspină două fețe:

Bucurie și tristețe;

Bucurie din iubire,

Tristețe din desfrunzire!

Azi, în prezent, mă dezmierd

Cu lumeștile plăceri . . .

Grija de mâine s-o pierd,

Mă pierd în grija de ieri

În Toamna ciudatei toarceri,

Mă-mbată-amintiri din gări;

Bucuria din întoarceri

Și tristețea din plecări...

Era RAI, cu mine când erai

În vremea când ne iubeam;

De atunci doar vise am ...

Și prin vise → IAR E RAI ←

În oglinda cerului,

IAR caut chipu RAIului;

Dar nu mi-am închipuit

C-o să văd TINĂR | RĂNIT

Trece gându spre romanță...

Sufletu-ncepe-a se teme!?

Spațiu devine distanță...

Și timpu devine vreme.

Trece vremea și nu știu...

E devreme ? E târziu ?

Mă întreb din vreme-n vreme:

E târziu ? E prea devreme ?

Trece clipă după clipă,

Zi de zi și an de an...

Trece vremea în risipă,

Furându-mi din ce mai am..

Coboară apa, coboară,,,

O atrage - abisu mării !

Zboară viața, mereu zboară...

O atrage mreaja zării ¡?

Cât mai am speranțe și mai am ispite,

Am sete de viață și-n vremi vitregite;

Cât în suflet doruri încă mai pândesc,

Amintiri-dorinţe mi se împletesc .,.

Tot pierd soare-n asfințit,

Da'-l găsesc în răsărit;

Seara îmi pierd mereu viața,

Dar mi-o găsesc dimineața...

M-a dus vremea la soroc,

Simt că-mbătrânesc;

Prin amintiri am noroc,

Simt că-n t i n e r e s c...

Zi de zi și an de an

Tot sper că va fi mai bine;

Însă timpu cel viclean

Amăgirea mi-o susține...

Îmi zâmbește-o floare

Ascunsă-ntre file ;*;

În prima scrisoare,

Din prima iubire !

Parcă văd floarea mișcând,

Nici de ploaie, nici de vânt;

O bate, oare, vreun gând?

De ce nu-l pune-n cuvânt?

Leagănă vântu o floare ,

Dar nu-l văd; vânt o fi oare?

Îmi leagănă timpu viața ,

Dar nu-l văd; îmi văd doar fața!

Când m-apucă doru-n noapte,

Parc-aud ecou de șoapte;

Îi simt iubirii fioru

Când m-apucă-n noapte doru...

Mai 'nalt e muntele și mai adâcă-i marea

Când zbor spre tine și o trec înot;

Și sufletu-mi zâmbește că mai pot

Străbate peste ani cărarea ¡.!

Caut mereu timpu pierdut,

De la munte pân' la mare;

De la întâiul s ă r u t,

Pân' la tăcerile tale .

– Îți răscolesc amintirea

Iubirii de altădată;

Îți ofer iar fericirea

Ca să o mai uiți o dată.

Pe cărarea rătăcită ,

Amăgindu-mă, se-arată,

Când o lumină umbrită ,

Când o umbră luminată !

Prin vis și prin amintire

Simt magia din iubire;

Îmi apare,-așa, haihuie...

Parcă este, parcă nu-e !?

Pe parcursu vieții mele

Dincolo de lună, soare,

Am hoinărit printre stele;

Voi fi și stea căzătoare!?

Pe căile amintirii ,

După apusu de soare,

Se - nalță luna iubirii

Printre stele căzătoare !^o!

Din iubirea primăverii,

Din Primăvara iubirii,

Chem lumina amintirii

Pe poteca înserării...!?

Din Primăvara iubirii,

Luminează pe cărare

Fulgerele amintirii,

Să nu mă pierd în uitare!!!

Lumini din stele apuse

Mai zăresc în nopți senine;

Dorul iubirilor duse

Tot nu pleacă de la mine.!.

Vin vise de parcă sânt

Și trăiri de parcă nu-s;

E doar un ecou de cânt

Din ce-a fost și s-a tot dus...

Să nu te chinui cu ce-a fost,

Să nu fii pradă timpului rebel,

Să nu i te supui, e fără rost;

Iubește înlăuntru, dincoace de el!..

Încerc să-nvăț de la flori

O târzie   î n f l o r i r e;

Mă trezesc, adeseori ,

Iubind starea de iubire...

Mă pierd pe drumu-amintirii

Atras de-un parfum de roze

Și, prin noi metamorfoze,

Iubesc iubirea iubirii!

Închid ochii...

Pe-un gând zbor

După trena unei rochii

Care-a luat formă de nor...

E pustiu Toamna pe-alee...

Nu-s nici muze

Să m-amuze,

Că s-au ascuns în muzee

Soarele-n chindie

Începe să doară;

Amintirea - nvie,

Uitarea omoară.

Alerg noaptea să te prind,

Noapte stranie-a visării,

În brațe să te cuprind,

S-alungăm bezna uitării...

Roua strânsă-n noapte

O ia soarele din flori;

E c o u l    de șoapte

Dispare ca visu-n zori

Din iluzii ce se țes ,

Cum ar fi oare posibil

Să devină   î n ț e l e s

Dorul incomprehensibil?

Pe al mării val,

Cândva bravă,

O navă, spre mal,

A ajuns epavă ¡!.

Când pe apă, când pe vânt,

Toate trec în amintire ;

Veșnicie - i pe pământ

Doar în clipa de iubire!

Timpu m-a-nălțat,

Timpu mă doboară;

Clipe-vrajă de-altădat',

Clipe ce încep să doară...

În clipe dragi de altădată,

Credeam că toate-s veșnicii...

Dar cu credința-mi înșelată,

Unde mă duc când nu mai vii?

Frumosul cer albastru al zilelor de ieri

Și calda amintire a clipelor trecute ,,,

Se pierd în plânsul ploii și-n vânt ca adieri

Spre mările uitării, pe valurile mute . . .

– Codruțule, pentru tine,

Vreme trece, vreme vine...

Pe când vremea pentru mine,

Numai trece... nu mai vine!

Trec zile fără răgaz...

Și niciuna nu rămâne;

– Dragă Ieri, revino azi!

– Dragă Azi, rămâi și Mâine!

Am uitat ce-am făcut mâine,

Mă gândesc ce-oi face ieri;

Trece timpu peste mine,

Cu uitări și cu tăceri

Răstignit în prezent mut,

Două lucruri tare dor:

Regretu pentru trecut

Și teama de viitor!?

Mă doare-al timpului zbor,

Mă-mbăt în prezent acut

Cu-amintiri din viitor

Și iluzii din trecut !?.

Vreau să uit ce-o fi, ce este;

Înainte - i fără rost !?

O să mă-ntorc prin poveste

Către ceea ce a fost . . .

Mă visai copil, râzând,

După z â n e alergând...

Când să prind una din toate,

Mă trezii c-un junghi în spate!

De-o vreme am ce n-aveam altădată...

Și le cam pierd pe cele ce le-aveam;

Mă doare-aici, mă doare-n partea-ailaltă,

Și-nfățișarea mi se schimbă an de an . . .

Doamne, tânăr când eram

Îmi părea că totu-i sfânt!

Aveam ce-acum nu mai am

Și eram ce nu mai sânt !.

Parcă-s îmbătat de vin,

Doar amăgiri mă seduc;

Bucurii ce nu mai vin

Și tristeți ce nu se duc.

Văd în lac oglindit ceru!¡

În ploaie, pe gânduri dus,

Mă-ntreb care-i adevăru -

Plouă-n jos, sau plouă-n sus?

De o vreme-i tot mai greu;

Plătind al vremii cost ,

Mă-ntreb adesea dacă-s eu

Acela care - am fost ! ?

Perplex, cu mintea mirată,

Nu știu cum am făcut saltu:

Doamne,-s eu cel de-altădată?

Ori cel de - altădată - i altu ?

Către ceru  l u m i n o s ,

Mă tot rog, mă rog întruna,

Să îmbătrânesc frumos ,

Cum îmbătrânește luna ¡

Timpu e și cumsecade ,

Nu mă-mbătrânește-abrupt;

Îmi arată cum se cade,

Ușurel, pe drumu rupt._!.

De-ar ști drumu să vorbească

Și luna să povestească...

Câți pași bate călătoru,

Câte doruri naște doru!

Cu al lacrimei izvor

Încerc să sting

Inima arzând

De dor . . .

Târziu, Toamna, printre brume,

A-nflorit un   t r a n d a f i r .*.

Ce dorește oare-a-mi spune

Prin zâmbetu-i de copil ?

Ca-n vis, într-o dimineață,

Pentru prima oară-n viață,

Am pierdut copilăria;

Și cu ea și veșnicia...

În suflet, copilărie ,

Să-mi rămâi ca altădată;

Să mai simt, cu bucurie,

Povestea cu-”a fost odată”...

Gândurile-mi se rezumă

La miraj de poezie . . .

Ca un trandafir sub brumă,

Visând iubirea târzie . . .

Trăiesc pe firu-amintirii,

Pe aripa poeziei,

Iubirea iubirii ,

Bucuria bucuriei...

File galbene de vreme

Mai păstrează poezii

Când iubirea de devreme

Aprindea stele făclii ***

În seri de vară, în ramuri înflorite,

Cânta-n parfum vrăjit privighetoarea...

Prin bruma Toamnei, în ramuri dezgolite,

Nu mai aud cântul, nu mai văd nici floarea                 [după Omar Khayyam]

Cât iubim,

De timp nu știm ;

Dar prin ale Toamnei brume

Lasă timpu pe noi urme . . .

Floarea plânge și suspină,

Dor înflorește-n lumină...

Se-ofilește floarea-n brumă,

Se tot uită doru-n urmă...

S-au dus zilele de V a r ă ...

Bruma Toamnei când sosește,

Umbra-n pădure-i mai rară,!,

Umbra gândurilor crește !!!

Mă cert cu timpu, mă cert

Că mă duce-n punct incert;

Dar cât nu-i un punct defunct,

Mai încerc să-l pun... la punct!

Trece timpu cu grăbire...

Și-mi schimbă prin adiere

Zâmbet, bucurii, iubire...

Cu oftat, tristeți... tăcere

De o vreme-i tot mai rece...

Doar cu timpu mă întrec:

Timpu t r e c e,,,

Și eu trec...

Anii trec ca apa...

Anii trec ca vântu...

Nu mai cânta harpa...

Și-i ca fumu gându...

Timpu trece an de an...

Mult din timp am irosit;

Însă  v r e m e a  a  sosit

Să am timp când nu-l mai am.

Timpu trece, eu aștept;

Dar ce-aștept nu știu!?

Însă pentru tot ce-i viu,

Că → T R E C E , E C E R T ←

Ceasu vechi întruna bate...

Vremea trece, tot mai multă;

Pân' la mine tot străbate

Timpu ce mă tot insultă...

Mă învârt fără să știu

Ca limba de la ceas ;

Cât e-n Toamnă de târziu?

Cât din Toamnă-a mai rămas?

Azi îs mai bătrân ca ieri,

Însă mai tânăr ca mâine;

Cu oftat și mângâieri ,,,

Vreme trece, vreme vine!¡

Fie viața cum ar fi ,

Doar atunci îmbătrânesc,

Când speranța de-a trăi

O pierd și n-o mai găsesc

S-a dus albastru cer senin...

Jos e ceață, sus îs nori ;;;

Sub șiruri agitate de cocori ,

Surâsu primăverii a devenit suspin.

Fiind legat de tei prin soartă,

Mi-am sădit un tei la poartă;

De departe-l simt aproape,

Dându-mi floare-n vis pe pleoape!!

Iarăși am visat

De iubirea noastră;

M-am trezit, mirat,

Cu o stea-n fereastră!

Închid ochii și, visând,

Te văd în lumină ;

Îi deschid și văd zâmbind

Pe cer luna plină ¡

Trece ca o umbră,

Din rai spre abis,

Fără nicio urmă,

Iubirea din vis

După ceasu înserării

Admir de pe țărmu mării

O mistică - mpreunare :

Marea-n cer, și ceru-n mare¡!

Oprit din mersu-mi înainte,

Încerc gânduri să adun

Din imagini și cuvinte

Ce le-am risipit pe drum...

În ziua - mi ajunsă - n chindie

M-am îndrăgostit de poezie;

Să-mi lumineze asfințirea,

Să-mi reînvie iubirea...

Speranțe, șoapte, doruri, vise,

Mai luminează-n amintiri

Din veri cu iubiri, rodiri,

Spre Iarna porților închise.

De ce sunt oameni veseli când întristați sunt unii?

De ce urmează răul mereu după bine?

Ca liniștea-așternută ‘naintea furtunii,

Zâmbetu-i prefața tristeții ce vine...                    [după O. Khayyam]

Nopți cu vise se mai țes

Și zile cu soare-n dar:

Des, mai des, și tot mai des;

Rar, mai rar, și tot mai rar . . .

Așa ne-a dat Dumnezeu

Pe drumurile sorții :

După lumină-n zi, mereu,

Urmează bezna nopții...

Nu mă tem de umbre,

Noaptea-s mângâiere;

Arată, chiar sumbre,

Lumină-n apropiere!

Sunt și bătrâneți frumoase,

Și mai sunt și morți ușoare;

Fericite sunt sub soare

Vieți cu-apusuri luminoase!

Liniștit, mă-ndrept spre mare,

Între tot mai joase maluri;

Deși am mai multă apă,

Am tot mai puține valuri,..

Mereu vântu, mereu valu,

Izbesc pământu și malu...

Mereu „valu”, mereu „vântu”,

Desfrunzesc trupu și gându...

Alte ape curg în vad,

Alte frunze Toamna cad;

Alți ani zboară, rânduri-rânduri,

Alte doruri, alte gânduri...

Mă întorc mereu în codru

Din lumile tot mai dure;

Mi-aș dori o viață-ntreagă

Mângâierea de pădure !!!

Tinerețea mi-a plecat,

Dar eu tot o mai iubesc;

Doamne, tare-s ne’mpăcat:

Nu-i păcat să-mbătrânesc ?

Cu voință de yoghin,

Pot trece chin după chin...

Doar c-un chin mă chinuesc:

Chinu că   î m b ă t r â n e s c !

Din fotografii   r ă z l e ț e

Mai străbat, ca amintire,

Zâmbetele de pe fețe

Luminate de iubire...

Răsfoiesc câte-un album

Cu chipuri de altădată

Și cu chipuri de acum ;

Doamne, timpu chiar nu iartă!

Trece viața, trece, trece...

Merg ca racu înainte;

Simt cum focu-i tot mai rece

Și gheața tot mai fierbinte...

De ce nu-i ca dedemult?

Câte-n lume mai au rost?

Câte-or fi din câte sunt?

Câte sunt din câte-au fost?

Trece romantica Toamnă,

Va fi Iarnă în curând ;

Lăsând muguri noi pe ramuri,

Pleacă frunzele dansând ; ; ;

S-au gătit de sărbătoare

Frunzele din astă toamnă;

În strai colorat de soare

Zboară-n ultim dans spre iarnă!

Copac viu legat de glie,

Frunze vii legate-n ram;

Doar când moare frunza-nvie

Și cu vântu-mi zboară-n geam.!.

Toamna, pădurea neverde

Îmi spune prin frunza sa:

Iubirea se poate pierde

Dar nu se poate uita...

Ce frumoasă erai viață,

Când eram tânăr odată!

Aveam doar Iubirea-n față;

Rana vremii? Niciodată!

– Tinerețe, cauți Iubirea

Cum caută floarea lumina;

– Bătrânețe, amintirea

Îți luminează grădina.

Viața ce mi-a mai rămas

E scurtă, e neștiută;

Caut ieșirea din impas

"Retrăind" viața trecută...

Prin magia vreunui vis,

Retrăiesc iubiri plecate;

Din vis la realitate...

E ca din cer în abis!¡

Să uit, câte-am vrut

Și nu am putut !..

Câte-aș vrea să-mi amintesc

Și nu reușesc !

Clipe visate...

Clipe trăite ...

Clipe-amintite...

Clipe... uitate ???

Iubirea-ți nebună ,

După-apus de soare,

Mai îmi dă, prin lună,

Raze pe cărare .!¡.

Îți recitam poezii ...

Prin serile Primăverii;

Le - aud, ecouri târzii ,

Vrăjind liniștea tăcerii ...

Își așterne lunga noapte

Peste lumi zabranice;

Ca trenele acelor șoapte

Din rugăciuni zadarnice...

Târziu, Toamnă, îmi brumezi

Trupu - mbătrânit ;

Dar ai grijă să-mi păstrezi

S u f l e t u  întinerit !

Când prin ale Toamnei ploi

Cade ceru peste noi ,

Să iubim, să ne-amintim,

Să uităm că-mbătrânim!

Soare prin lună se-arată

Și noaptea să mă lumine!

Și iubiri de altădată

Prin vis tot mai vin la mine...

Cad frunzele Toamnei, una câte una,,,

Unu câte unu se scurg anii vieții...

Doar la fel rămân soarele și luna;

Sufletu și gându strânse-n trupu ceții (:)

Când ora nopții - ntârziată ,

Spre vis mă poartă gând cu gând,

Pe drumurile de - altădată

Mai hoinăresc din când în când...

Retrăiesc copilăria,

Ea e al uitării leac;

Mă inundă cu magia

Altei lumi, dintr-un alt veac...

Lumina raiului vieții

Vine-n zi din iad solar;

Pe când umbra bătrâneții

Din miraj crepuscular...

Urmez a vremii cărare,

Apa râului spre mare;

Ceas de ceas

Și pas cu pas...

Ca să nu-mi văd umbra,

Privesc înspre soare ..¡

Ca să nu-mi văd urma,

Merg înspre uitare ?

Mi s-au deschis vrăjite porți

În Trecerea - mi prin lume . . .

Și am trăit sub schimbătoare sorți

Și joc, iubire, și rod, și soare-apune...

Privind soarele-apunând

După zarea vieții mele,

Cu ochi de dor lăcrimând,

N-o să văd sclipiri de stele^***

Viața-mi e o lumânare

În ardere mută ¡

Să dea lumină mai multă,

Se arde mai tare ;,.

Nu-i izvor de poezie

Gându ce n-a ars pe rug

Și n-a băut apă vie –

Dorul iubirii, din zori în amurg.

Toate-n lume-s trecătoare...

Se nasc, trăiesc, se transformă;

Oare nu și moartea moare?

Ori se-abate de la normă?

Tinerețea-i cu uimirea!...

Zilnic mă-nvia iubirea;

Bătrânețea-i a muri

Puțin, în fiece zi.

Gânduri cernute-n cuvinte

Au fost flori, păsări, stihii...

Lună, stele, galaxii...

Și tăcutele morminte.

Mă întorc neliniștit

La anii cei trecuți;

Pe firu gândului găsit,

Pe urma pașilor pierduți...

Am visat că am visat

Visu uitat al iubirii ;

Și prin noapte-a luminat

Amintirea amintirii !¡

Am visat că am visat

Că eram cel de-altădat';

Tare vream, trezit năuc,

Pe visu din vis s-apuc...

Navigând spre-un ultim mal,

Tot pierd calea, pierd și urma;

Pierd vâslele, pierd și cârma

Și mă las doar dus de val ;;;

Băteam drumuri spre cer, așa, ca niște punți,

Spre-o lume de poveste ce n-aș fi vrut s-apună,

Când bolta cerului se sprijinea pe munți,

Iar taina munților se oglindea în lună...

Zboară   ș i r u r i   de cocori,

Rânduri, rânduri, pe sub nori...

Zboară  g â n d u r i l e  mele,

Rânduri, rânduri, pe sub stele;;;

Tot am dat zi după zi

S-aștept ziua ideală...

Până soarele-asfinții

Și se lăsă seară.

Nopți fără de lună,

Zile fără soare ...

Doar vreun vis de tinerețe

Mai luminează-n cărare !..

Vremurile-s tot mai triste;

Tinerețe, ai plecat . . .

Dinspre zarea altei vârste

Te mai caut, înfiorat . . !

Rătăcitor prin lumea rătăcită,

Sunt semne că-n curând o lași;

Urmează pași fără potecă,

Și-o potecă fără pași...

Mai mă plimb din vreme-n vreme

Pe potecile pustii;

De la iubirea devreme

La uitările târzii . . .

Din umbra anilor trecuți

Mă tot cheamă o ispită;

Urma pașilor pierduți

Pe poteca regăsită...

Izvoare și bolovani

Mi-amintesc azi pe cărarea

De - acum 40 de ani . . .

Și iubirea, și uitarea .

Mă poartă gându zburdalnic

Printre stele-n infinit * * *

Pe când sufletu nostalgic,

Prin locuri unde-am iubit...

De pe-ale munților creste,

Cu soarele-n asfințit,

Privesc înspre răsărit

Locurile-mi de poveste...

– Drumețule din prezent,

Pe aici trecu odată

Un îndrăgostit student,

În suflet și-n gând c-o fată!..

Locuri și timpuri mă poartă

Pe cărările-amintirii

Către a iubirii poartă

Din Primăvara iubirii.!.

Gândeam la primu sărut:

Tot ce-i frumos e prea scurt!

În noaptea Iernii de-ajung:

Tot ce-i urât e prea lung !?

Mă mai plimb pe munți și lunci

Ca în vremea de demult;

Nimic nu e ca atunci!

Sau eu nu mai sunt?

La izvorul meu ceresc

Mă mai duce amintirea;

Setea să mi-o potolesc

Și să-mi regăsesc iubirea...

Când iubire-n urmă lași,

Pe-o potecă fără pași,

O ascund umbrele serii

Și tăcerile   u i t ă r i i!?

Bătrâna arípă

Tot visează zboru;

A iubirii clipă

Lasă-n urmă doru...

Deși moare valu

Tot rămâne marea;

Când moare iubirea

Rămâne   u i t a r e a

Bate vântu, bate ,

Prin lumea-mi pustie;

Din suflet răzbate

Dor și nostalgie;

Ceața îmi ascunde zarea,

Nu mai văd unde-i cărarea;

Iubirea-i ascunsă-n fum,

Nu mai văd urmă de drum

Mereu alte gânduri vin ,

Vin și trec prin anotimpuri;

Tot mai îmbătat devin ,

Risipit prin spații, timpuri...

Hoinăresc prin univers

Pe Pământ rotind invers;

Astfel încât asfințitu ,

În vis, îmi e răsăritu!¡

Gândurile-aduc misteru,

Valuri tot ridează marea,

Fulgere brăzdează ceru,

Și-amintirile uitarea.!.!.

Că am vrut sau că n-am vrut,

Tinerețea mi - a trecut . . .

Vreau, nu vreau, vine tristețea

Că - mi trece și bătrânețea .

Cu TIMPU m-am tot luptat

De când mă tot desfrunzește;

Doamne, nu e cu păcat

Că TIMPU nu-mbătrânește?

Trece Toamna, vine Iarna;

Timpu mi-adâncește rana

Comițând o gravă faptă –

Se-ascunde de-o luptă dreaptă!?

Învins-am timpu-n Primăvară

Când clipa de iubire părea o veșnicie;

A fost o luptă dreaptă peste lunga Vară ...

Din Toamnă către Iarnă, sub anii cât o clipă, mă pierd în pribegie.

Inundă   u i m i r e a

Mintea-mi tot mai sumbră;

Când pleacă iubirea

Rămâne doar umbră Ꞌ

– Schimbă Doamne-al vremii rost,

Chiar dacă m-aș a m ă g i:

Dă-mi speranțe din ce-a fost

Și-amintiri din ce va fi !...

Tot mai mult văd lumea-n ceață,

Tot mai slab te-aud șoptind;

Am pornit de dimineață

Și-acum simt noaptea venind...

Am primit, prin vis, o veste

Că-s iar tânăr ca-altădată!

Însă "lumea de poveste"

Începea cu-"A fost odată..."

Am trecut zare cu zare

Spre zarea Iernii cea mare!

Cu cât mai departe m e r g,

Zări spre Primăveri se șterg

E sau nu-i Toamna perversă?

E - o Primăvară inversă !

Primăvara venea Vara ,

Iarna vine-acum... și Seara.

Bate vânt a viscolire

Prin ora nopții târzie...

E semnu de-ntroienire

În noua-mi lume pustie!

Tot rămân ca beat, vrăjit,

De a vieții frumusețe !;

Când din vrajă-oi fi trezit,

Vine Iarna să mă-nghețe.

Cine, Doamne, e de vină

Că-i gata Iarna să vină?

Ca să cearnă prin ninsoare

Doar tăcere și uitare . .

Îmi vin gânduri valuri-valuri

Și dispar mereu aiurea

La ale uitării maluri;

Și desfrunzită-i pădurea!

Alte ape-n vaduri curg

Deși aceleași ape par;

Altu-i sufletu-n amurg

Când luminile-i dispar!.

Sufletu de dor golit

E un suflet pustiit;

O cântare fără muză

E-o pădure fără frunză

În sufletu-mi sub zăvor

Amintiri tot plâng și dor;

În   t ă c e r i   neliniștite

Și în liniști răscolite!¡

Zboară șiruri de cocori

Înspre suduri însorite > > >

Ca-n Toamna mea, deseori,

Gândurile-mi desfrunzite...

Mereu m-am grăbit

Să fiu fericit ;

Și m-am trezit

Desfrunzit

Mă privești, vezi urma-adâncă

A    î m b ă t r â n i r i i ! ?

Mă asculți, mai auzi încă

Freamătu   i u b i r i i ! . .

Frunze moarte, frunze vii,.,.

S-au copt strugurii în vii;

– De ce nu vii

Să mă-nvii!

Zboară frunze, rânduri-rânduri...

Bate vântu căscând r a n a . . .

Și ascult, cam pus pe gânduri ,

Cântec trist ce-anunță Iarna!?

Privesc păsări efemere

Cum se pierd în zare;

De azi va ploua tăcere.

Mâine va ninge uitare

În Toamna desfrunzirii,

Când cad în vreun abis,

Simt doru amintirii

Ca-n vraja unui vis!

Mă tot cheamă Primăvara ;

Cu doru-mi, din când în când,

Pășesc pe poteci de suflet

Și zbor pe cărări de gând...

Mai în derivă mi-e plutitu,

Ca o corabie pe ape , ! ,

Tot mai departe-i răsăritu

Și-apusu e tot mai aproape¡ .!

S-a făcut aproape seară

Până să-mi termin catrenu;

– De ce nu oprești, ca trenu,

Timp Rapid fără de gară ?

Zi de zi mereu tot sper . . .

Dar ce sper nu știu ! ?

Mă simt mereu mai stingher

Și - n jur e tot mai pustiu ...

– Pleci cu-atâta poezie

Ca primăvară inversă

Și cu speranța dispersă,

Toamna mea, Toamnă târzie..!

Toamna și-apusu de soare

Au zâmbetu colorat...

E un dar întârziat

La orice tristă plecare?

Plec spre Iarnă ca toamna frunza-n vânt;

Mi-e  Anotimpu  ultim  pe  Pământ ....

În  a  A n o t i m p u r i l o r    goană,

Mă doare doru de Veri și de Toamnă!

Vin vremuri să îmi ascundă

Luminile tinereții ;

Vin vremuri de mă inundă

Cu umbrele bătrâneții . . .

Simt iarna Iernii cum vine,

Aducând cu ea nămeții ;

Cum să-ntorc gându, mai bine,

Către ierni din Vara vieții ? . .

În înserarea Toamnei tot mai sumbră,

Mă urmărește amintirea ca o umbră;

În neodihna mării valuri se frământă ,,,

Amintirea și uitarea mereu se iau la trântă!¡