A n o T i m p u    I u b i r i i

("P r i m ă v a r a")

            De-aș păstra privirea vie,

    Din zarea Eternității

Aș privi o veșnicie

              Doar la Primăvara vieții!...

Am venit pe lume

În leagăn de flori...

M-au stropit zânele bune

Cu-a iubirii rouă-n zori !..

Prin lumina blândă-a lunii,

Primesc de la Dumnezeu

Un dulce poem al lumii:

Imn de dragoste, mereu...

Fermecat  în  vis  de-o  floare,

În    i u b i r e    d i z o l v a t,

Văd cânt de privighetoare

Când ascult ceru-nstelat ...

Cântul de privighetoare

Legănându-se pe-o roză

E-un produs de sublimare:

I u b i r e a - n apoteoză !

Dă-mi, Doamne, cheia gândirii

Să transpun a fi în stare

Cântul de privighetoare

În cuvintele iubirii!

Pasărea iubirea-și cântă,

O floare și-o etalează ;

Fata-n suflet și-o frământă,

Iar poetu (ș)i-o visează . . .

Floarea cu-ale ei secrete

Se-nchide și se deschide;

Când în arșiță, de sete,

Când iubirea o cuprinde!

Noaptea-nrourează floarea,

Zorii-i redau strălucirea;

Somnu aduce visarea,

Visarea iscă iubirea!

Când iubirea-n vis îmi vine,

Sufletu-i mai luminos ;

Parcă binele-i mai bine

Și frumosu-i mai frumos!

Chipu iubirii-n imagini

Tot coboară și tot suie !¡

În mărginiri fără margini,

Parcă este, parcă nu-e!?

Iubirea conține bir,

Dragostea, o stea;

Întuneric biruiesc

Să ajung până la ea!

Primăvara, după brume,

Parcă se iscă scânteia!

Caut, vrăjit, în astă lume

Poarta spre iubire, cheia...

Vraja-n Primăvara vieții

Apare din noapte-n zori;

Caut prin roua dimineții

Iubirea ascunsă-n flori...

Atras către-nalt de munți

Parcă mă visez în cer ;

Tot caut spre iubire punți,

Stele ce răsar și... pier

Ca să generez lumină, trebuie să ard în cuget;

Ca să generez căldură, trebuie să ard în suflet;

Ca să generez cântare, trebuie să ard în șoapte;

Ca să generez IUBIRE, trebuie să ard în toate!!!

Vânt dacă aș fi, te-aș lua în zbor...

Ți-aș potoli setea, dac-aș fi izvor...

Dacă aș fi foc, ți-aș isca uimirea...

De-aș fi vânt, izvor și foc, ți-aș fi și IUBIREA!?

Luceafărul de noapte, angelic întrupat,

Din cosmica iubire a cerului înalt

Cu cea neliniștită a frământatei mări,

Iubirii pământene i-e far din depărtări ^¡

Atras de freamăt de mare

Parcă mă visez pe-un val ;

Caut iubirea-n larg de zare,

Ascunsă-ntre cer și mal ;;;

Geana   ochilor   s t e l a r i

Își plânge pe floare stropii;

Vreau ca-n vis să îmi apari

Și de suflet să te-apropii !

Adorm cu tine în gând ,

Vrăjit de ecou de șoapte...

Și la un sărut sperând

Să mi-l dai în vis la noapte!?

Prima întâlnire

Și   prima   iubire ;

– Dragoste înaripată,

Stai în suflet, viața toată!

Îmi privești privirea

Privindu-ți zâmbirea;

Îți întorc șoptirea

Șoptindu-mi iubirea!¡

– O, rămâi, rămâi, rămâi

Dorul de mi-l curmă!

Ești iubirea mea dintâi ,

Fi-mi uitarea de pe urmă!

– Ar putea munții să piară ...

Marea să sece-ntr-o seară;

Sufletu-mi tot va păstra,

Nestinsă, iubirea ta !..

– Să te uiți la lună

Când mă uit și eu ! ;

Despărțiți, vom fi-mpreună,

Ca-ntr-un vis, mereu, mereu...

S-a deschis sufletu-n soare

Și-a fost gata ca să râdă...

S-a închis sufletu-n floare.,.

Și-a fost gata ca să plângă;

– Te mai rog, micuță floare,

Să îi întrerupi tăcerea .,.

Până nu-i trec în uitare

Șoaptele și mângâierea ...

... Întâlnire, soare, vară...

Au aprins prima iubire;

Despărțire, lună, seară...

Au trecut-o-n amintire !?

Ai aprins steaua iubirii ¡

De-atunci nu te pot uita;

În suflet mi-e prezentă

Mereu absența ta

Merg pe munte, merg pe vale,

Și ca-n vis îți aud glasu...

Prezența absenței t a l e

Mă-nsoțește la tot pasu. .

Iubirea timpurie-a fost ascunsă

În roua nopților din flori ;

Iar taina ei cea nepătrunsă

S-a risipit sub soare-n zori

Mi-e dor de ochii tăi cuminți,

Mi-e dor de-mbrățișarea ta,

De sărutările fierbinți ...

De dragostea ce se-aprindea!

Când dragostea se aprinde,

Foc ne prinde, ne cuprinde;

Când se stinge dragostea,

Din cer cade și o stea !

Când îți șoptesc – seara bună!,

Te mai văd seara prin lună;

Și la noapte pun prinsoare

Că mâine te văd prin soare...

Îmi tot apari în vis sub pleoape ...

Să te îmbrățișez ești prea departe,

Ca să te uit ești prea aproape !?

Ce ne apropie? Ce ne desparte?

Iubirile   d e s p ă r ț i t e

Tot mai ard încă, mocnite,

Răscolite când și când,

Aprind inimi fumegând...

Apa vine, apa trece,

Rămâne izvoru ;

Iubirea vine și pleacă,

Dar rămâne doru !

Depărtările ascund ,

Depărtările răspund;

Prin zare, privirea,

Prin ecou, iubirea!¡

           *

U n e o r i ,

Se-aștern ninsori

Pe-ale Primăverii

F l o r i ! ? .

Totu-i trecere, e zbor...

Iubiri vin, iubiri se duc;

Eu rămân în trena lor

Rătăcind pe drum, năuc...

– Vine, pleacă, și iar vine;

Arde, se stinge, se-aprinde ;

Se tot prinde, se desprinde,

Iubirea-n vis de la tine !

Am fost un zmeu...

Legat de câte-o floare!

Să nu dispar în zboru meu

Dus de vânt, orbit de soare...

Pe pământ și printre a s t r e,

M-au plimbat Florile-Albastre;

Și târziu, prin amintire,

Le simt vraja de iubire...

Trec zile ca adieri,

Zile darnice-n iubire;

Mâine, astăzi va fi ieri,

Cu-amintirea de-nflorire...

Din ochi de cer lacrimi plouă

Peste florile din crâng ;

Strânse în stropii de rouă,

Par lacrimi de flori ce plâng!?.

Mai sunt și iubiri pierdute,

Flăcările lor s-au stins!!!.

Peste veacuri de tăcere

Clipe de uitare-au nins.

Câte stele-s fără nume!

Câte iubiri stinse-n lume!

Câte stele-s demult stinse!

Câte iubiri neaprinse !..

Iubirea-i una,

Dar, ca luna ,

Are-o față nevăzută,

Numai de poeți știută...

Ai ales calea tăcerii,

A ”rațiunii” dorință,

Așezând vălu-ndurării

Pe-a inimii suferință !¡

În noaptea iubirii,

De teama genunii ,

Te-ai ascuns în partea

Nevăzută-a lunii

Partea lunii luminată

Arată iubiri visate ○

Partea lunii-ntunecată

Ascunde iubiri uitate ●

În vis, Meșteru Manole

Mai mi-apare câteodată;

Și Iubirea din visare

Până-n zori e destrămată...

Cum să îmi zidesc Iubirea

Ca să înalț mănăstirea?

Doar atunci uitarea ta

Va pieri-n zidirea mea?

O să ard pân' mă topesc,

Ca o flacără-n abis ;

Dar de dor o să iubesc

Și iluzia din vis ! ?

Tresar simțurile-ardente,

Primăvară-i pe oriunde;

Chem învieri să inunde

Vechile iubiri, latente...

Câte-o amintire-mi vine

Iubirii să-i redea șansa;

Și, deodată, peste mine,

Se stârnește avalanșa;;;

Ca-ntr-un puzzle vin cuvinte,

Potrivindu-se, cumva,

Pe-o aducere - aminte

De-o iubire de cândva!

Cândva, în nisipu mării,

Am scris  IUBIRE DE VIS...

Valurile  f r ă m â n t ă r i i , , ,

Într-o clipă-au șters ce-am scris

...Și se făcea c-ai apărut din mare...

Și se făcea că-n brațe mi-ai sărit...

Și se făcea pe val că ne-am iubit...

Și se făcea... Un vis fără urmare.

Șoaptele, prin amintire,

D e c a n t e a z ă ,

S u b l i m e a z ă ,

Chiar esența de iubire!

Clipe de iubire dragi

Se-mpletesc într-o poveste;

Bucuria-i că ”a fost...”,

Tristețea-i că nu mai este.

Iau cu mine când adorm

Amintire cu-amintire . . .

Să-mi vină mereu în somn

Visu-ndrăgit de iubire ...

Îmi vine prin amintire,

Ca printr-un vis risipit,

Misterioasa  i u b i r e;

Apă vie,   foc mocnit.!.

Cea mai mare fericire

E-n șoaptele de iubire;

Iar cea mai mare durere

E-n plecare și tăcere

Visuri, întâlnire,

Speranță, iubire;

Tăcere, despărțire..

Uitare ? Amintire ?

Lumină și umbră

Împreună umblă;

Lumina iubirii,

Umbra amintirii!

De la mal până la mal

Freamătă marea iubirii;

Trimite val după val

Pe cărările-amintirii,,..

Intersecții  de  d ^d e ^es ^st ^ti ⁱn ⁿe ^e

Ne-au purtat pașii-ntr-o vreme;

Din    i u b i r e a    de la tine

Am prins șoapte în catrene...

– Iubire de pe țărm străin,

Din  l i t e r e  și  puncte ,

Tot mai întind peste destin

Spre tine câte-o punte ..!

– Iartă-mă că nu-ți cer voie

Ca să te iubesc în vis!;

Însă nici n-ar fi nevoie,

Iubesc doar ce mi-ai promis.!.

Când iubirea se aprinde,

Numai lumină se-ntinde!

Întunericul    î n v i n g e

Când o iubire se stinge.

Din cer spre pământ tot ning

Stele ce ard și se sting!!.

Înspre cer dinspre pământ

Ard iubiri duse de vânt.!!

Visu se destramă-n zori,

Roua dispare din flori;

Clipele fură iubirea...

Și uitarea amintirea

Cândva am scris concludent

O notă să-mi amintească:

Chiar eu sunt acest student

Din <Balada studențească!>               [după Radu Stanca]

– Floare albă-n cuib de stele,

Deasupra   lumii,  pe  creste,

Roua  d o r u r i l o r   mele,

Ai strâns-o într-o poveste...

Încă-ți văd acea privire,

Tresărirea, când șopteai:

– Prea sus zbori pentru iubire,

Cobori pe pământ s-o ai !!!...

Șoapte,-mbrățișări, speranțe...

Luminau   lumea   i u b i r i i ;

Frământări, tăceri, distanțe...

Umbresc anii despărțirii ! ¡

Ploua   mărunt   pe   mugurii   i u b i r i i

Ce-i mângâiam prin șoapte-n înserare;

Era un semn că-n vremea înfloririi,

S-or ofili-n tăcere și uitare?

Ți-am împletit din raze poveste de iubire!!!

Tu mi-ai ghicit în palmă terestra-mi rătăcire...

Când te-a orbit lumina te-ai însoțit cu umbra!¡

Și-n sufletu-ți umbrit s-a șters poveștii urma

Te-ai ascuns în marea de tăcere

Când te chemam pe muntele iubirii;

Și-n uitare, fără mângâiere,

Când te chemam pe drumu amintirii

Când îți mai trimit chemarea,

Prin ecou răspunde marea,,,

Prin ecou și amintirea,

Atunci când îți chem iubirea...

... Câte nopți, și câte zile,

Te-am visat mereu, iubire!

Câte zile, câte nopți,

Ți-am deschis, iubire, porți!..

... Câte zile-am luat cu mine,

Câte nopți, și câte visuri,

Câte șoapte de la tine...

Peste munți și prin abisuri!

Nu se văd stelele bolții

Fără-ntunericu nopții;

Fără dor, fără oftat ,

Se uită și-un sărutat

Visuri, șoapte, 'mbrățișări...

Despărțiri, chemări, tăceri;

Doar ecouri la chemări,

Până ce-n uitare pieri

Uitarea nu are glas,

Suspină prin necuvinte;

Când scrum rece a rămas

Dintr - o iubire fierbinte

                *

Se simte la despărțire

O iubire care doare ;

Leac durerii din iubire

E-o iubire și mai mare!!

– Nu   căuta   iubire-n   sine,

Caută  suflet   i u b i t o r !

Iubirea-n suflet rămâne

Cu dor catalizator ...                    (sfatu din vis)

Te-am căutat din zare-n zare

De la munte pân' la mare ;

Zarea-i marginea privirii,

Zarea zării e-a iubirii ...

În zarea zării, departe ,

Doar gându poate pătrunde;

În lumea ce ne desparte,

Iubire nouă se-ascunde...

Înflorește-n taină

Ca regina nopții;

Și îmbracă haină

Din lumina bolții!

Iubirea nu se vede,

Iubirea nu se-aude;

Iubirea se trăiește,

În suflet când pătrunde!

– Iubire, Iubire, ia vino încoace ...

Și din visu nopții, tiptil, te desface!

Vin' Iubire - n zori de zi ,

Vino-n suflet, cum tu știi!

Ivită din hău,

Luna luminată

Ia forma visată

A chipului tău...

Într-o zi de Primăvară

M-am trezit ca îmbătat

De iubirea de afară...

Și în suflet mi-a intrat !

Din păduri și din livezi,

Parcă vine, pleacă parcă

Zâmbetu ochilor verzi

Ce c-o ispită mă-ncearcă...

Tot îmi scald fața-n izvoare

Și trupu în larg de mare;

Gândurile-n ispitire

Și sufletu în iubire!

Apare iubire mare ,

Seara, sub razele lunii;

Luminând ca un alt soare

Peste marginile lumii . . .

Cred c-am apărut pe lume

S-admir lunii strălucirea!?

Cred că luna-n cer se suie

Ca să-mi admire iubirea!?

Când mă farmecă IUBIREA,

Atunci simt forța minunii!;

Și cuprind nemărginirea

Peste marginile lumii...!¡

M-atrage iubirea ta

Ca pe-un fluture lumina !

Când prin flori râde grădina,

Aș zbura către o stea . . .

– Să-mi aduci alt univers,

Eu ți-aduc iubire-n vers;

Luminat   e    u n i v e r s u

Când în suflet arde versu!

Apăreai ca dintr-un vis,

Într-o vară-n calea mea...

Și povestea de iubire

Așa frumos începea!...

Cu  vântu ,..

A sosit cuvântu¡

L-am   t o r s . . .

Și ți l-am întors!

Fulgeru este scânteia

Ce-aprinde furtunii focu!

Al tău zâmbet a fost cheia

Ce-a deschis iubirii jocu!

Adorm cu brațe deschise,

Să îmi vii iubito-n vise;

Tot în gând adorm cu tine:

– Vino, vino-n vis la mine !

Chemarea mea ți-a întâlnit chemarea

Și așteptările au dat în cântec . . .

Și peste munți, și peste toată marea ,

Iubirea s-a întins, ieșită la descântec...

În prima-ntâlnire, în noaptea cu lună,

S-a-mpletit din raze dragostea nebună;

Și în zorii-n flăcări, cât cuprins de zare,

Se aprindea-n cer o dragoste mare !..

Nu ți-am iubit doar chipu surâzând,

Ți - am   iubit  i s p i t a  dinăuntru ;

Pe când băteam la poarta sufletului blând

Și nu știam cum voi avea să intru ! ?

Mi-ai ieșit în cale cu ispita

Mai mult ca o zeiță din Olimp;

M-ai fermecat mai mult ca Afrodita

Să te iubesc și dincolo de timp . . .

M a r e a    ne-a  îmbrățișat , , ,

Ca-ntr-un vis, ca-n amintire;

Și treptat ne-a dizolvat

Într-o mare de iubire...

Frumoasă mai erai

Când, îndrăgostită,

Mereu îmi zâmbeai

Să cad în ispită !

Când dragostea apăruse,

Zâmbete-atrăgeau privirea;

Privind în sensuri opuse,

Amândoi priveam iubirea!

A sosit și ziua sfântă ...

Când, îmbrățișați, tăcem;

Și doar inimile cântă

Al iubirii sfânt refren;;

Te văd doar pe tine, (1)

Tu mă vezi pe mine; (1)

Doar iubirea dintre noi (+)

Vede clar că suntem doi (1+1)

Te - am învățat, să mi - i știi ,

Fagi, stejari, brazi, tei și plopi;

M - ai învățat a iubi . . .

Inimă, surâs... și ochi;

Te - am învățat a privi

Stele, galaxii și fluturi;

M - ai învățat a iubi...

Șoapte, mângâieri, săruturi...

Sufletu - ți , cuprins de vrajă ,

L-am legat de-al meu c-o rază!

Și tu ai recurs, posibil,

La un proces reversibil...

N-am cuvinte să te-ncânte

Când suntem îmbrățișați;

Las tăcerea să ne cânte,

În  i u b i r e   dizolvați...

Urmând pasărea măiastră,

S-ascultăm șoaptele gurii,

Contopind iubirea noastră

Cu iubirile pădurii . , ;

Sufletu-mi când e cuprins

De  miracolu  i u b i r i i

Prin al tău suflet aprins,

Simte vraja fericirii ...

Două iubiri îmbinate

Într-o IUBIRE mai mare,

Ne fac inimi luminate

Și de lună, și de soare...

Gânduri ce se țin de mână,

Suflete în contopire ;..

Suntem părțile pereche

Ale-ntregului  IUBIRE !!

Marea cântă, noaptea tace,

Suie   luna   din  a b i s ;

Iubirea ne-aduce pace

Într-o lume ca de vis...

– Hai să ne plimbăm

În lumina lunii !

În doi să uităm

Nebunia lumii...

Cât de darnică e luna

Cu lumina-i peste noi!

Iubirii ne e stăpâna ..,

Numai ea, numai noi doi!..

Când între mine și tine

Luminează luna ,

Iubirile amândouă

Vor să fie una !

Când între mine și tine

Strălucește soare ,

Și iubirea noastră

E-un zâmbet de floare...

– Simte floarea vreo durere

De-o rup ca să ți-o ofer,

Ca simbol iubirii mele,

Când iubirea ta o cer?

Prin câte viața ne trece...

Multe trec în amintire;

Dar nimic nu va întrece

Vraja șoaptei de iubire!

E  magică  f e e r i a . . .

Când în cer se pierde marea;

Zâmbetu  și  bucuria ,

Sărutu și-mbrățișarea;

Am trăit zile și nopți

În plutire siderală . . .

S-au deschis tainice porți

Spre o iubire astrală . . .

Mă-mbăt ca-n vis cu magia

Că undeva și cândva,

Iubirea și poezia

Vor fi toată lumea mea...

E o singură   L U M I N Ă

Luminând Pământ și Lună¡

Și o singură  I U B I R E

Ținând suflete-mpreună!

Când vorba e șoaptă

Și-i zâmbet privirea,

Se deschide-o poartă

Să intre IUBIREA . . .

Când iubire-n suflet porți,

În alt suflet deschizi porți;

Speranțele-n consonanță

Se contopesc în romanță!!

Frumoasă-ar fi poezia

De-ar avea privirea ta!

Dac-ar cânta simfonia

Din iubirea ta și-a mea!¡

Apelez la alchimie

Să îmi modelez iubirea;

S-o transpun în poezie

Să-i dispară mărginirea

O complexă alchimie

E în iubirea de vis ;

Cum s-o pun în poezie

Cât mai simplu și concis?

Ca fulgere se țes gânduri

În cuvinte, rânduri-rânduri;

Două inimi, prin ce fire

Țes clipele de iubire?

Răzbătând prin mii de ani,

Mii de vieți au legat fire...

Să ajungă pân' la noi

Țesătura de iubire...!

E ceva mai sfânt ca haru,

Mai bine primit ca daru,

Mai larg ca nemărginitu ,

Mai frumos ca-ndrăgostitu?

Ce-i iubirea,

Cine știe ?. .

Joc-risipă de-a rodirea

Ascuns într-o alchimie !?

Mi-e ușor ca să măsor,

Aparatelor mă-nchin;

Dar al inimii fior ,

Doamne, cum să îl exprim?

Nu pot exprima iubirea,

Oricât aș căuta cuvinte...

Îi simt doar nemărginirea

Când lumina-i mă cuprinde...

Dus pe aripi de iubire,

Privesc stele strălucind;

Vrăjit de-atâta uimire,

Eu îs cer, ceru-i pământ...

O sete-aveam de-un izvor,

Apă vie, leac de dor ;

Și am tot căutat izvoru

Să îmi potolească doru...

Tu ești un izvor,

Eu, un călător;

Însetat e călătoru,

Răcoritor e izvoru!..

Eu sunt soarele,

Tu, luna ;

Eu mă ard,

Tu ai lumina¡..

Tu ești vântu,

Eu , cuvântu ;

Cuvânt mângâiat de vânt

Iscă al iubirii cânt . . .

Tu ești marea,

Ceru - s eu ;

Ispitind, ne cheamă zarea

Să ne-mbrățișăm mereu ;

Cer și mare se iubesc

În eternă-mbrățișare!¡

Două iubiri se unesc

Să crească-o iubire mare...

Marea ia formă de mal,

Iubirea, formă de val;

Marea umple un abis,

Iubirea umple un vis...

E - așa de frumos, frumos,

Hoinărind seara pe lună,

Sub ceru - așa luminos,

Împreună, împreună...

Hoinărim singuri în noapte

Sub a lunii strălucire ;

Zâmbetele cheamă șoapte,

Șoaptele aprind iubire !

Ne iubim în noaptea sfântă,

Luna doar ne are-n pază;

Tăcerea luminii cântă,

Cântu lunii luminează!

– Păstrează-mi vie iubirea,

Lună ce îmi știi cărarea!

Să-mi luminezi amintirea

Și să-mi întuneci uitarea!

Îmi dizolv iubirea-n lună;

Îmi topesc iubirea-n soare;

O distilez din furtună;

Și o sublimez ca floare.

Parcă simt, cerșind răcoare,

Alchimia convertirii :

Sublimat la foc de soare,

Topit de focu iubirii !.

Al iubirii foc se-aprinde...

Când sufletu îl cuprinde,

Nimic nu-l mai poate stinge,

Nici când plouă, nici când ninge...

Îți privesc chipu zâmbind,

Îți ascult gura șoptind,

Îți simt inima vibrând...

De iubire mă cuprind...

Prinși de-ai dragostei fiori,

Ne iubim până în zori ;

Zburăm printre stele-n noapte,

Peste timp... și peste toate . . .

Urmând al iubirii astru ,

Pașii-n povești ni s-or pierde;

Să privim la ceru-albastru

Din pădurea veșnic verde!

– Lună, tu, ce mângâi ceru

Și fața mării o tremuri,

Ne învălui cu misteru

Și-n iubire ne cutremuri¡

– Lună, inimă pustie,

N-ai iubire să te-nvie;

Însă cu l u m i n a ta

Luminezi iubirea mea!

Am cules zâmbirea,

Zâmbesc la cules;

Am ales IUBIREA!

Iubesc ce-am ales;

– Iubita mea cu ochii verzi,

Lasă-ți privirea să-mi scalde

Sufletu ce-n flăcări arde!!!

Prin iubire să-l dezmierzi...                (după C. Pavelescu)

În seri de vară hoinărim,

Vorbind doar în necuvinte;

Și ne iubim, și ne iubim

Cu o dragoste fierbinte..!

Același cer, aceeași lună,

Aceleași stele-n constelații;

Și noi aceiași, împreună ,

În nopți pline de vibrații...

Aceeași lună,-același soare,

Vor răsări și vor apune ;

Aceleași stele sclipitoare

Și alți îndrăgostiți în lume!?

Transpun gânduri în cuvinte

Din iⁱnⁿiⁱm^miⁱ îmbrățișate;

Să prind iubirea fierbinte

Prin cuvintele ritmate,.,.

Ce frumoasă-i Primăvara!..

În mine aș vrea s-o dizolv,

Să-i absorb în trup comoara,

Setea iubirii s - o rezolv !

Setea cere mereu apă ,

Viața mereu se adapă;

Dragostea-i singuru joc

Unde setea cere foc...

Savanți caută să priceapă

Cum viața-i din foc și apă;

Dar iubirea cine-o știe?

Foc de dor și apă vie!?

–"Dă-mi un punct de sprijinire

Și întorc P ă m â n t u l!"...

– Dă-mi un suflet în iubire

Și întorc și vântul!

– Ți-aș crește o iubire maaare,

Cât n-au avut nici zeii din Olimp!

Iubita mea, chiar dincolo de zare;

Iubita mea, chiar dincolo de timp!

Atâtea zâmbete și șoapte . . .!

Și-atâtea-mbrățișări, săruturi!

Atâtea clipe, zi și noapte,

Din nesfârșitele-nceputuri!...

Ca-ntr-un vis suntem noi doi

Într - o singură ființă ;

Și iubirea dintre noi

Ne e singura dorință!

Te port cu mine oricând,

Fie iarna, fie vara ...

Dimineața-n primu gând,

Și-n ultimu, seara ...

Mereu mă poartă gându,

Mereu prin lumea ta;

Rătăcitor ca vântu

În tulburarea sa...

Prin forme, parfum, culori,

Zâmbesc suav atâtea flori;

Toate tind spre o menire:

Să-aibă noroc în iubire...

Petale, parfum, culoare . . .

– Floare, cred că mi-ai zâmbit

Să-mi arăți cum e sub soare

Zâmbetu de-ndrăgostit .!.

– Urmează - mă mereu . . .

Cea mai frumoasă clipă încă n-a sosit!

Fii-mi aproape, căci în visu meu,

Iubirea începută e fără de sfârșit...

                                ”Se-mpletește fir cu fir

                                Pân’ la tine-acasă;

                                Astăzi, TU din toate,

                                Ești cea mai frumoasă !..”

... Un cântec aud mereu

Din ziua-n care, TU și EU,

Ne-am legat c-o sărutare

Să fim doi pe o cărare...

Tu mi-ai adus lumea ta,

Eu ți-am dat-o pe a mea;

Și din două lumi noi, mirii,

Am compus lumea iubirii...

– Hai să ne rugăm, iubito,

Poate fi-vom ascultați:

Să rămânem totdeauna

Ca acum, îmbrățișați¡¡

Bucurii - s de - atâtea forme,

Nu pot fi cuprinse-n norme!

Dar niciuna nu-i mai mare

Ca-a iubirii-mbrățișare!

Spațiu îl măsor prin pas,

Timpu, prin ora din ceas;

Poate fi măsură-n toate,

Da'n iubire nu se poate!

Iubirea din noi se simte

Prin nerostite cuvinte;

Prin zâmbiri și sărutări,

Prin priviri și-mbrățișări...

Ne îmbată cu-așa vrajă

Îmbrățișarea de iubire !..

Și numai luna stă de strajă

Dorinței de nemărginire ^o...

Ne e dragostea nebună

Și   pe   soare , și  pe   lună ;

Pe   pământ   și   printre   stele . . .

Și în zilele cu soare, și în nopțile cu iele!..

Cântă lacu, luna cântă,

Cântă   stelele   de   dor ;

Pătruns de-o iubire sfântă,

Cânt   și   eu   cu   ele-n   cor ...

– Te iubesc iubita mea,

Te iubesc atât de mult,

Că de-am fi putut zbura

Și din timp ieșeam demult !..

Simt  îmbrățișarea - ți  caldă

Când prin șoapte-n vis m-alinți;

Și   prin   amintiri  se  scaldă

Sufletu-n iubiri fierbinți ...

Iubire   e - n  șoapte,

E-n  zi  și  în  noapte;

Prin   i u b i r e,  oare,

Nu și moartea moare?

În răstimp de timp, iubirea,

Aprinsă ca o făclie ,

Arde clipa efemeră

Și o face veșnicie...

             *

Trecutu-i Amintirea,

Viitoru e Speranța;

În prezent, Iubirea

Ține-n cumpănă balanța.

Raiu ce mi l-ai descris,

Cândva-n șoaptele iubirii,

Îmi vine prin somn, în vis

Și pe drumu amintirii...

Ce-ar fi râu fără izvoare,

Viață fără amintire ?

Ce-ar fi lună fără soare,

Inimă fără iubire ?..

Ce-ar fi ziua fără noapte,

Noaptea fără adormire ?

Ce-ar fi somnu fără vise,

Visele fără iubire ?

De s-ar pune în povești

Iubirile omenești ,

N-ar fi loc să se întindă,

Nici minte să le cuprindă...

Când vom fi cenușă stinsă ,

Dusă-n vânt prin lumi lombarde,

În iubirea noastră - aprinsă ,

Doar atunci nu vom mai arde.

Din iubire viața toarce

Cele mai trainice fire...

Și nici timpu nu destramă

Țesătura de iubire ...

Ne-am iubit noaptea pe lună,

Când pe pământ era brumă;

Și pe soare, mai ții minte?

Era dragostea fierbinte!

Câte valuri străbat marea,,,

Și câți pași străbat cărarea!

Câte șoapte-n amintire,

Câte clipe de iubire!..

Clipa de îmbrățișare

Mă urmează-n amintire;

Luminează pe cărare

Fulgerarea din iubire!

Am visat să fiu un nufăr,

Ori floare-de-colț pe-o stâncă;

Nici de sete să nu sufăr ,

Dar nici de vreo umbră-adâncă.

Iubirea-i candelă-n noapte,

Poate tăcerea s-o ningă...

Lumina-i, însă, nu poate,

Odată-aprinsă s-o stingă!

Nu-i lumină fără umbră,

Nici umbră fără lumină;

Prin iubire-adesea umblă

Un zâmbet care suspină!¡

Iubirea când se împarte,

Sufletu e-n sărbătoare;

Iubirea când se desparte,

Sufletu părăsit doare .!.

Lumină și umbră,

Pereche din veac;

La un suflet-rană,

O iubire - leac !¡

Du-mă visule ușor

Acolo unde mi-e dor!

La izvoarele-amintirii

Din pădurile iubirii . . .

Strânge floarea în petale

Stropi de rouă efemeri;

Eu, prin alchimii florale,

Strâng cuvinte din tăceri...

Lacu tace, luna tace,

Stelele...  și   ele   tac ;

Și tăcerea-ți nu-mi dă pace,

În  șoapte-ncerc  s-o  prefac ...

Voi deveni amintire

Precum zeii din Olimp?

Doar prin clipa de iubire

Aș putea ieși din timp!?

Am  pus  clipa  de  iubire

Într-un semn (floare presată)

Între  ale   cărții   f i l e . . .

Ca s-o mai "citesc" o dată.

Beau apă de la izvor,

Din   al   amintirii   dor...

Să-mi redescopăr iubirea,

Clipa și  n e m ă r g i n i r e a

Cât m-ai fermecat, nebună,

Iubire, pe-un țărm de mare!

Și în zilele ... cu l u n ă ^o

Și în nopțile cu soare *

Din mănunchiul de secunde

Ale vieții de iubire ,

Câte uitarea ascunde ?

Câte trec în amintire ?

Hoinăresc adesea-n noapte

Pe cărări cu amintiri...

Și ascult ecou de șoapte

Ale vechilor iubiri...

Dacă n-ar fi amintiri,

Viața ar fi un pustiu;

Primăvara cu iubiri

E izvoru pentru râu!

Mi-ai deschis prin dimineți

Drum spre   f e r i c i r e . . .

De-aș avea mai multe vieți

Să   te   cânt,   I U B I R E !

Zorii cheamă soare,

Amurgu cheamă stele,

Iubirea, primăvară

Și doru, revedere...

Privesc luna cum răsare

Pe un cer spuzit de stele;

Ea cu misterele sale,

Eu cu dorurile mele...

Simt cum anii Primăverii

Mă prind în mreaja iubirii;

Mă visez, prin poarta Verii,

Intrând în lumea rodirii...

– Rămâi în suflet, rămâi,

Primăvară, Primăvară!

Cu  iubirile   dintâi . . .

Și visu de rod în Vară...

Cum să-ți mulțumesc IUBIRE?

Mi-ai fost primul Anotimp,

Mi-ai lăsat în amintire

Clipe dincolo de timp...

Cât  m-ai  încălzit,   IUBIRE !

M-ai purtat prin Primăvară,

Ispitit  de  floarea-ți  rară,

Pân' la punctu de topire!.

Calea apei e spre mare,

Oricât i-ar fi rătăcirea;

În lumea de pe sub soare,

Calea spre rod e IUBIREA!

Primăvara, prin ninsoare,

Câte flori vor lega rod?

Câte gânduri peste mare,

Către cer, vor lega pod?

– Dintre terestra iubire

Și cereasca n e m u r i r e,

Spre care-ți îndrepți privirea?

– Doamne, eu aleg IUBIREA !

– Ursitoare, ursitoare,

Voi în lume mi-ați ursit

Să îmi duc viața sub soare

Ca  veșnic  îndrăgostit !..

Îndrăgostit permanent...

Și în vis și-n amintire,

Am ajuns un dependent

De sindromu de iubire !

Peste-amurg îmbrățișați,

Un veac să fi fost dormit;

De iubire-n vis legați,

Un sfârșit fără sfârșit...

Chiar cu un sfârșit ce doare,

IUBIRE,  dragă  IUBIRE,

Tu   devii   nemuritoare

Când învii prin amintire...

IUBIRE cu zâmbet blând,

La i c o a n ă te așez;

Și adorm cu tine-n gând

Ca mereu să te visez...

Cât m-ai fermecat, iubire,

Cu lumina ce o porți!...

Câte nopți, și câte zile...

Cîte zile, câte nopți!¡

Simt mângâierile-ți calde

Prin Primăvară, fermecat;

Lasă-mi vraja să mă scalde

Prin Anotimpuri, ne-ncetat...

Te port oriunde, oricând,

Te port în suflet și-n gând;

În vis și în amintire . . .

Cum și tu mă porți, IUBIRE!

PRIMĂVARĂ,   DIMINEAȚĂ . . .

Cine n-are, soarta plângă-și;

Iubirea   e  totu - n   viață,

Iubirea e viața însăși!

Viața ca un dar din har

Ar   fi   vis   și  amintire ;,.

Totu-n lume-ar fi-n zadar

Dacă  nu   ar   fi   IUBIRE !..

               *

Dimineața, într-un an ,

M-a'mbătat lumină nouă;

Ca vrăjit parc-așteptam

O minune-n stropi de rouă...

Zi de zi și an de an...

Printre flori în risipire,

M-a mângâiat cu alean

Și m-a scăldat în iubire,,,

Când flori cădeau rânduri-rânduri

Din tei, ca ecou de ș o a p t e,

Urmăream, căzut pe gânduri,

Trenu ce-o ducea în noapte...

Î n zile triste, spre seară,

Lângă teiul desfrunzit ,

Așteptam în vechea gară

Trenu ce n-a mai venit.

– Primăvară, ai plecat

Firu timpului să-l torci

Din iubirea ce mi-ai dat!

La primăvară, te-ntorci ?

Prin ce gară, în ce vreme,

Acel   t r e n   o fi trecând?

– Primăvară, prea devreme,

Mi-ai rămas numai în gând!

Acum chiar de o chem iară

S-o întorc... Oare, mai pot?

– Unde-ai plecat Primăvară,

Cu iubirea ta cu tot ?                     (după Eminescu)

                     *

– Primăvară cu noroc ,

Nu mi-ai dat potop, nici foc;

Doar căldură din iubire

Și ploaie pentru rodire...

Cu izvoru-n Primăvară,

Iubirea nu o să moară;

Nici în Vară, nici în Toamnă,

Nici în troiene de Iarnă ....

Iubire în suflet, iubire în gând;

Iubire în zi, iubire în noapte;

Iubire oriunde, iubire oricând,

Iubire mereu, iubire în toate... 

                 *****